Publicat
recent
Podcast
Investigații
11 000 euro – mită pentru un judecător
Circa 11 000 de euro – aceasta ar fi mita destinată unui magistrat de la Judecătoria Soroca pentru a emite o sentință mai blândă într-un un caz de circulație ilegală a drogurilor, pusă la cale de un grup criminal organizat. Banii i-ar fi fost transmiși prin intermediul soției acestuia, care, la rândul ei, este angajata […]
239
În interes de serviciu
În campania electorală pentru alegerile locale din noiembrie 2023, unii candidați înscriși în cursă, și-au asumat merite deosebite pentru lucrări și servicii efectuate din bani publici. Alții au implicat în cadrul unor evenimente electorale persoane care dețin funcții înalte în stat. Cu alte cuvinte, au utilizat resurse administrative pentru a-și face imagine, activități care, potrivit […]
395
e-Medicină, în regim de avarie
În regim de avarie – așa funcționează o platformă medicală în care statul a investit peste 27 de milioane de lei. Este vorba despre Sistemul Informațional Automatizat Asistența Medicală Primară, pe scurt SIA AMP (Sia.amp.md). Platforma permite să ne facem programările la medic online, iar doctorilor – să introducă și să prelucreze date despre pacienți. […]
599
Cât costă să ajungi primar?
Am analizat rapoartele financiare depuse la Comisia Electorală Centrală de formațiunile politice care și-au lansat candidații în cursa electorală pentru alegerile locale din noiembrie 2023 și vă spunem cât costă un fotoliu de primar, raportând bugetele electorale la numărul de primării câștigate. Am făcut calculele pornind de la premisa că partidele au direcționat cam jumătate […]
907
Cazul Capcelea
În 2013, mai mulți studenți de la o universitate din Bălți au denunțat un profesor universitar și decan pentru că le cerea mită în schimbul unor note mai mari. Mai mult, acesta ar fi recurs și la gesturi de hărțuire sexuală. Deși au trecut zece ani de atunci, nu există, deocamdată, o finalitate pe acest […]
1086
Ilan Șor, dintr-un lux în altul
Orașul Caesarea, Israel. În primăvara lui 2023, o companie de arhitectură publica primele video-uri de promovare ale acestei proprietăți cu un design modern și exclusivist. Vila a fost construită în ultimii trei ani pentru confortul unor persoane obișnuite cu luxul și opulența. Aceasta are o piscină panoramică în care se varsă o cascadă, iar cele […]
1296
Educație la stat pe bani privați
În multe școli din Moldova încă se mai practică colectarea banilor de la părinți pentru diferite ocazii, cum ar fi „Ziua profesorului” și alte sărbători, dar și pentru hârtie igienică, detergenți sau rechizite. Practica dată este atât de înrădăcinată, încât puțini înțeleg că dreptul la educație gratuită, garantată de stat, nu trebuie condiționată. Oficial, aceste […]
1074
La spital, cu pofta-n cui
Suntem ceea ce mâncăm. Iar când ne îmbolnăvim, mergem să ne facem bine la spital, acolo unde ar trebui să fim tratați nu doar cu medicamente, dar și cu porții de sănătate. Un pacient are nevoie de o alimentație aparte, întocmită de un medic dietetician și pregătită din produse de calitate în condiții sanitare impecabile. […]
1506
Cunoaște-ți primarul
În zece municipii și centre raionale, duminică, 19 noiembrie, va avea loc turul doi de scrutin, de rând cu alte orașe și sate din țară. Astfel, cetățenii cu drept de vot își vor alege primarii. Am analizat profilurile candidaților rămași în cursa electorală, de această dată doar în localitățile care au statut de municipiu sau […]
1391
Moldova europeană, ignorând legea achizițiilor publice
Sute de milioane de lei, bani publici, a cheltuit guvernarea pentru organizarea a două evenimente care promovează parcursul european al țării. Vorbim de Adunarea „Moldova Europeană”, de pe 21 mai, și Summitul Comunității Politice Europene, de pe 1 iunie. Și într-un caz, și-n altul, toți banii publici alocați pentru organizarea evenimentelor au fost cheltuiți prin […]
1558
Pionii lui Șor
Unul din cinci candidați la funcția de primar la alegerile locale din 5 noiembrie sunt din partea a două formațiuni politice conectate la politicianul fugar Ilan Șor și anume: Partidul „Șansă” și Partidul „Renaștere”. Iar dacă luăm în calcul și candidații de rezervă, înscriși pe listele altor partide, cum ar fi „Forța de Alternativă și […]
1655
Afacerea soldatul migrant ilegal
Odată cu începerea războiului de agresiune a Federației Ruse în Ucraina, fenomenul migrației ilegale a luat amploare în Republica Moldova. Mai exact, din 24 februarie 2022 și până în prezent, peste 11 mii de persoane au trecut ilegal frontiera moldo-ucraineană, ceea ce ar fi, în medie, câte 20 de persoane pe zi. Vorbim doar de […]
1705