Adela Răileanu

Împrejurările, cel mai degrabă. De-a lungul anilor, în Parlamentul Republicii Moldova s-a întâmplat că, în fiecare Legislatură, am avut mulți jurnaliști și destinul m-a adus și pe mine pe aici, grație ofertei colegilor din Partidul Socialiștilor. A fost o propunere pe care am acceptat-o. Or, m-am convins că, uneori, jurnaliștii fac lucruri bune și în Parlament nu doar în meserie.

Primul, eu sper totuși, că într-o bună zi, vom reveni la discutarea Codului Audiovizualului și să revenim la normalitate, așa încât audiovizualul să devină, să fie în afara politicului, nu așa cum s-a întâmplat, când instituția publică am readus-o din nou sub control politic, control parlamentar. O a doua prioritate ar fi ca, totuși, să revenim împreună cu colegii din Comisia de profil la legea sponsorizării, așa încât să le permitem angajaților din audiovizualul moldovenesc să poată produce și mai mult produs autohton, doar că, pentru asta, e nevoie de o lege a sponsorizării, care să fie foarte clară și să ofere posibilitatea să câștige un ban pentru a produce un conținut de calitate. Și trei, în măsura posibilităților, să fiu utilă și echipei, dar și societății pentru a nu admite să se aprobe legi antisociale și antinaționale.

Legea este lege pentru toți, indiferent că este în Parlament, Președinție, Guvern sau este la arat pe un deal într-un sat frumos moldovenesc. Legea trebuie să fie respectată de toți. Mai întâi să fie demonstrată această încălcare a legii. În condițiile în care este demonstrat acest lucru, pentru asta sunt organe abilitate care să aplice toate acțiunile necesare în acest sens. Nu sunt eu cea care poate aplica, să fac justiție.

A fost cel mai frumos loc de muncă pe care și-l poate imagina un reporter începător. A fost la primul post de televiziune independent din Republica Moldova, care se numea Catalan TV. Și am avut marele noroc să nimeresc într-o echipă mică, dar profesionistă, de jurnaliști notorii cu nume cunoscute de publicul larg și, grație acestor oameni și acelei televiziuni care, din păcate, nu mai există, am rămas în meserie.

Să luăm tot ce e bun dintr-o parte și din cealaltă parte.

Eu recomand acum o singură carte de Dorian Furtună – „Iluzia fericirii”. Or, foarte bine se încadrează în situația pe care o trăim cu toții  astăzi.

Nu. A fi parte a echipei și a crede în ceea ce face echipa nu ajută atât de mult un bilet de partid. Dar mă gândesc. Mi-ați formulat o întrebare foarte la moment. Mă gândesc și cred că ar urma să fac acest pas. M-ați ajutat să iau o decizie.