Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Post Type Selectors
deputati
fractiuni

Adrian Albu

star gold 1.0 din star 10

Ultima actualizare : 15/04/2024

Data nașterii: 29/04/1983
Blocul Comuniștilor și Socialiștilor

De formare este jurist. Din 2016 activează în Parlament. Inițial a fost angajat în calitate de consilier al președintelui fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), funcție pe care a deținut-o până în 2019, când a fost avansat în fotoliul de Secretar general al Legislativului. 

După alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 a revenit în funcția de consilier, de data aceasta în Cabinetul președintelui fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS). În iulie 2022 obține primul mandat de deputat pe lista supleanților BCS, după ce Alla Dolință a renunțat la fotoliul de ales al poporului și s-a retras din PSRM pe motiv că formațiunea politică nu condamnă războiul din Ucraina, țară în care s-au născut părinții acesteia.

La alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023, Adrian Albu a fost candidatul PSRM la funcția de primar general al municipiului Chișinău și a acumulat doar 4,5% din voturi, clasându-se, astfel, pe locul trei în preferințele alegătorilor.

Rating

12345678910

Evaluare medie: 1.0 din 5 (1 voturi)
5 stele
0
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
O stea
1
Alexandru Costache
platform_info

2 ani acum

Adrian Albu recenzie.

* Date extrase din declarațiile depuse la Autoritatea Națională de Integritate, care conțin informații despre averea familiei deputatului

Venit
  • 1 020 718 MDL
  • 13 200 USD
  • 800 EUR
Imobile
  • Casă (85,5 mp):
    173 170 MDL
  • Apartament (130,1 mp):
    1 200 000 MDL
  • Apartament (78,4 mp):
    951 773 MDL
  • Apartament (89,52 mp):
    76 092 EUR
  • Garaj (17 mp):
    5 000 EUR
  • 2 alte averi imobiliare (70,2 mp):
    74 216 MDL
Mașini
  • Skoda Superb:
    526 000 MDL
  • Volvo, în posesie:
    78 390 EUR
Afaceri
  • Agroprod SA (54220 acțiuni):
    54 220 MDL
  • RAV ENERGY SRL (100%):
    1 000 MDL
  • Pomi Group SRL (33%):
    99 MDL
Conturi bancare
  • În anul 2023 Adrian Albu nu a avut venit în categorie această.
Obiecte de valoare
  • În anul 2023 Adrian Albu nu a avut venit în categorie această.
Datorii
  • O.C.N. Capital Leasing SRL (2023-2027):
    78 390 EUR
  • NG-Invest SRL (2022-2024):
    51 092 EUR
Terenuri
  • 2 intravilane (0,17 ha):
    72 494 MDL
Altele
  • În anul 2023 Adrian Albu nu a avut venit în categorie această.

De ce ați decis să deveniți deputat?

De fapt, niciodată nu mi-am pus ca scop să fiu deputat, dar m-am implicat în activitatea politică cu colegii. Am avut onoarea să fiu alături de doamna Zinaida Greceanîi. Am văzut foarte multă lume, am văzut lume de la țară, am văzut lume de la oraș, am văzut oamenii cum trăiesc și am înțeles că îmi doresc să fac un aport, îmi doresc să încerc să cresc calitatea vieții acestor oameni, pentru că, de fapt, noi, fiind în capitală, noi nu vedem foarte multe lucruri care se întâmplă în teritoriu. Aș recomanda tuturor să iasă în teritoriu, să vadă acei oameni care au nevoie de suportul nostru. Asta și m-a făcut să cred că misiunea funcției de deputat mă va putea ajuta să schimb aceste lucruri și să fiu de folos acestor oameni.


Ce vă propuneți să faceți pe durata mandatului? Menționați trei priorități.

Cred că una dintre prioritățile mele de bază vor fi satele, autonomiile locale, deoarece eu sunt născut în oraș, dar crescut la țară și pentru mine joacă un rol important această familie, să-i spunem așa, pentru că la sat într-adevăr există o familie. De aceea, una din priorități ar fi să ajut să dezvolt activitatea rurală, viața rurală. A doua prioritate cred că ar fi, fiind în Comisia de securitate, ar fi să stăm la veghea acestui segment, deoarece noi observăm, spre regret, că în Republica Moldova de fiecare dată securitatea, partea ce ține de luptele clanurilor, noi vedem că lumea suferă pe aceste momente. Una dintre priorități ar fi să aducem o balanță, să fie o echitate și oamenii să se simtă în siguranță în țara lor, să știe că au parte de o justiție corectă, să știe că sunt într-o țară neutră, care nu-și dorește să între în conflicte cu alte state, de aceea asta ar fi altă prioritate. Și a treia, hmm… Cred că…Eu de specialitate sunt jurist și, ca nou parlamentar, cred că trebuie să fie unul dintre scopurile de bază ca cadrul legal să devină unul eficient, pentru că, la moment, iarăși, vedem mai multe: sunt ori ajustări, ori copieri, ori schimbări, spre nefericirea noastră, uneori cu lobări de interese. Nu vreau să aduc acum anumite învinuiri, dar presa independentă vede aceste lucruri și de multe ori le arată în investigațiile acestora.


Ce ați face dacă ați afla că unul dintre colegii dumneavoastră a încălcat legea sau are probleme de integritate?

Eu pot să vă spun ce aș dori să facă colegii, dacă ar afla că eu am probleme de integritate. Toți sunt egali în fața legii până la urmă și, dacă greșim intenționat, dacă facem lucruri cu rea intenție, noi trebuie să răspundem pentru aceste fapte. Cu toate că ceea ce se întâmplă la moment, eu, spre regret, n-aș spune că este o justiție independentă în ultimii ani, în Republica Moldova și e greu să mă exprim,  în acest moment, despre care ar fi atitudinea mea, pentru că, într-adevăr, ar conta foarte mult ce învinuiri se aduc, dacă sunt ele adevărate, corecte sau sunt doar luate din pod. Și, până la urmă, vom vedea că vor avea câștig de cauză la CtEDO. În cazul meu, vă pot spune, la sigur, că n-o să cer să fiu cumva jelit. Dacă am făcut o greșeală, trebuie să răspund pentru ea.


Care a fost primul dumneavoastră loc de muncă?

Aaa, dar e tare mare secret, dacă sincer. […] Primul loc de muncă a fost în cadrul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupție și vreau să spun că instituția, în perioada când am activat eu, consider că a fost în cea mai mare forță, cu ofițeri devotați patriei.


Uniunea Europeană sau Uniunea Euroasiatică?

Ambele. Va suna paradoxal. Cred că mulți colegi răspund așa. De ce? Pentru că noi trebuie să… Dacă vorbim de Uniunea Europeană sau de cea Euroasiatică, noi trebuie să vedem ce putem câștiga economic, pentru că dezvoltarea țării noastre trebuie să aibă loc economic și, după asta, se va dezvolta și viața tuturor cetățenilor. Avem exemplul Armeniei, avem exemplul că se poate de avut beneficii, se poate de devenit un hub economic. Eu de asta cred că aș dori să optez pentru ambele, cu toate că înțeleg că este foarte greu.


Menționați trei titluri de cărți pe care le-ați recomanda?

Cred că aș începe cu Druță. Orice carte a lui Druță: „Povara bunătății noastre”, „Frunze de dor”, pentru că acest romancier, totuși, îmi descrie sufletul, viața de la țară, copilăria. Mă bucur să recitesc uneori. A doua ar fi „Maestrul și Margarita”. De ce nu? Pentru că cred că fiecare dintre noi trebuie să aibă posibilitatea să cunoască geniul, iar în cazul dat chiar este o carte, o capodoperă, de altfel, cum ar fi, de exemplu, toate operele marelui Eminescu. Tot aș recomanda fiecăruia să citească, să recitească versurile. Și a treia, cred că ar fi recomandarea pentru deputații noștri, să citească Constituția.


Din ce surse financiare ați reușit să achiziționați, în perioada 2017-2022, trei apartamente, două terenuri, o casa și un garaj?

Legală. De ce de fiecare dată trebuie de dat explicații. Am avut tot timpul servicii bine plătite. Chiar în calitate de secretar general am avut…, când am fost în cadrul Parlamentului, am avut un salariu foarte bun, adică totul este declarat. Am noroc și că soția mea are un salariu foarte bun. De fapt, în declarație se vede, pentru că noi declarăm salariile și o să vedeți că, în marea majoritate, salariile sunt sursa de venit. Plus, mai vindem un apartament și cumpărăm altul. Adică, spre regret, dar ne ocupăm… Încercăm să câștigăm și pe acest moment, că uneori oamenii vând mai ieftin de nevoie. După asta, cumperi – vinzi, faci o mică reparație cosmetică. Dar, chiar de fiecare dată, nu înțeleg de ce, dacă este organul ANI, de ce toți întreabă  anume de astea? Sunt alte momente mai interesante decât averile.


De ce în declarația de avere pentru 2021 ați indicat valoarea de piață a bunurilor, pe care le dețineți, identică cu cea cadastrală?

Prima casă în care, într-adevăr s-au făcut investiții, a fost procurată până în 2018 și au fost investiții foarte mici. A doua am cumpărat-o, cum este și a treia, care e rurală, abia am procurat-o. Este o casă veche, țărănească, la țară, în care urmează să investesc în ea, cred.  Valoarea cadastrală…Aici este o problemă, de fapt, pentru că Cadastrul, de fiecare dată, altfel atribuie suma. Eu am pus valoarea de piață, pentru că așa solicită legea. Să mă credeți că totul e corect. 

Mașina, nu la moment, când o procuri, cât o costat. Și eu am pus-o că am luat-o la aceeași valoare. Era altfel. Dacă eu, de exemplu, o arătam că am luat-o cu 10.000, cum fac toți aproape, dar ea costă 526.000 și trebuie să arăt diferența. Eu am arătat cu cât am luat-o, atât și am arătat.