Inga Sibova

Întrebarea acesta cred că am auzit-o mai mult și în campania electorală. Chiar și eu, însămi, mi-am dat așa întrebare nu o dată. Dar după multe evenimente pe care le-am văzut în perioadele anterioare, când în Parlament erau nu doar oameni cinstiți și oameni care au venit să facă un bine în această țară, eu am hotărât că acum este nevoie și de oameni care au experiență în viața personală, în activitatea în diferite domenii și oameni care socot că sunt oameni cinstiți și trebuie să venim în Parlament și deseori îmi dau întrebarea: „Dacă nu eu, cine dar?”.

Cred că, ca femeie, totuși, mai mare accent aș pune pe partea socială, protejarea copiilor, femeilor și nu doar, așa, prin declarații cum s-a făcut acum, prin semnarea acestui acord, nu acord – Convenției de la Istanbul, dar să fie adevărată susținerea femeilor. Aș fi vrut să lucrez în direcția susținerii business-ului sau afacerilor mici și mijlocii, fiindcă consider până în prezent că asta va fi și este o bază foarte bună pentru dezvoltarea țării. Iată cam în aceste direcții aș fi vrut să-mi fac activitatea.

Eu cred că aici deja nu trebuie să punem accent – coleg, nu coleg. Doamne ferește de așa ceva. Cred că, ca om care socoate că legea trebuie să fie presus, eu n-am să mă duc… Cum sancționez? Clar că eu nu susțin așa ceva, dar vreau să vă spun, iarăși, ținând cont de multe momente care noi le-am trăit, cu părere de rău, nu întotdeauna justiția noastră este corectă și trebuie să ne uităm. Este un moment foarte sensibil pentru mine. Dacă eu aș fi martor și aș fi văzut cu ochii mei, evident că da. Dar, dacă din spuse, eu aș apela la organele acestea care sunt competente. Dacă n-aș fi martor și n-aș fi văzut cu ochii mei, mi-aș pune semnul întrebării.

Îl țin minte foarte bine. Asta a fost pe 1 septembrie, anul 1982. A fost combinatul de producere din orășelul Ocnița. La 16 ani am început să lucrez în calitate de sterilizator la fabrica de producere și de acolo s-a început activitatea mea de muncă.

Eu n-aș spune așa întrebarea, chiar așa de radical să fie. Eu cred că avem așa o amplasare geografică, din viziunea mea, foarte reușită, numai că noi nu știm să profităm de ea. Cu părere de rău, întotdeauna ne putem sau ne mișcăm într-o direcție sau în alta. Noi trebuie să profităm de această poziționare geografică, părerea mea.

Cred că sunt cu mult mai multe decât trei, dar dacă să o luăm pe direcție, dacă ar fi vrut cineva să înțeleagă procesele acestea economice și politice care sunt acum la noi în țară, eu aș recomanda să citiți, este așa o carte „Confesiunile unui asasin economic” de John Perkins. Dacă doriți să citiți ceva ce ține de patriotism, eu aș recomanda să citiți „Așa s-a călit oțelul” – Nikolai Ostrovski, „Listele nu au apărut”, „Și zorii de aici sunt liniștiți”, mai multe cărți care vin de la Boris Vasiliev. Și dacă dumneavoastră ați dori să vedem activitatea acelor oameni care au construit la această țară, chiar aș recomanda să luați cunoștință cu cartea actuală, care nu demult a ieșit, a lui Vladimir Voronin – „Видится мне многое с высоты годов…”. Aș spune și Biblia, dar eu v-aș spune, recomand să citiți „Моральный кодекс строителя коммунизма”. A fost cândva pe timpul cela. Și acolo e descris tot cum trebuie să fim și dacă noi toți am fi mers pe această cale, cred că nu am avea așa probleme în țara noastră.

Ea a fost așa valorificată de ingineri, de Cadastru. Dar acum voi spune direct că în viitoarea declarație va fi încă o casă, care este un cadou din partea socrilor. De facto, noi trăim în casa ceea, de fapt, a soacrei mele. Așa este valorificat oficial, în Cimișlia. Acum locuiesc în hotelul Parlamentului. Avem acolo fiecare o locuință și, evident, în zilele de odihnă, mă deplasez la Cimișlia. Dar, de regulă, luni seara suntem aici toți prezenți, uneori și duminică seara dacă avem o activitate luni. Dacă nu, luni lucrăm în teritoriu.