Ion Groza

În principiu, nu îmi este străină activitatea publică și vin din domeniul APL-urilor. Am fost cinci mandate în consiliul raional, am activat ca președinte de raion în raionul Cahul și nu îmi este străină viața publică. Necătând la aceasta, eu cred că schimbarea, dacă vrem o schimbare, trebuie să ne implicăm fiecare dintre noi. Schimbarea începe de la noi.

În primul rând, vrem să facem o schimbare în justiție, unde cetățeanul să fie, toți să fie egali în fața legii, lupta împotriva corupției și bunăstarea pentru cetățenii țării, ca copiii noștri, părinții noștri, toți să putem să locuim aici, la noi acasă, în Republica Moldova.

Schimbarea începe de la noi și toți suntem egali în fața legii. Trebuie să răspundă fiecare pentru deciziile sale. Dacă un coleg ar încălca legea, evident, și vorbim nu doar despre niște bănuieli, dar niște fapte, voi discuta cu colegul, vom avea un dialog și vom căuta să vedem dacă este un adevăr sau care este problema. Este necesar și e important să discutăm, să clarificăm problema, să vedem dacă este aceasta într-adevăr o realitate.

Primul meu loc de muncă a fost, aveam o vârstă tânără, până la armată, am lucrat la un atelier, confecționarea hainelor din blană. Acolo am fost ucenic, până la armată. Asta a fost în anul 1982.

Uniunea Europeană, pentru că aici ne vedem viitorul și vedem exemplu mult mai bun – o democrație veritabilă și cu standarde de viață mai înalte, ca să putem să avem și noi o șansă de schimbare spre bine.

Ultima carte pe care am citit-o este „Întuneric la amiază” [de Arthur Koestler]. Desigur că m-a frapat, din copilărie, romanul lui Victor Hugo „Mizerabilii”, care mi-a rămas, așa, în memorie. Și îmi place o carte a unui scriitor creștin, John Bunyan, care se numește „Călătoria pelerinului”.

Da, vom avea… pentru anul viitor va fi făcută această… Este evaluarea cadastrală. Va fi făcută, evaluată, și va fi declarată valoarea ei reală, da. Despre teren, atunci când prin anii ‘90 și ceva, când se dădea la profesori ceva acolo, soția fiind profesoară la școală, lucrând în sat, era așa un articol, articolul 82, dacă nu mă înșel eu, prin care se aloca și la profesori, fiind la țară, să poată să prelucreze ceva, dar, practic, nu este de valoare mare. Am dat pământul surorii mele, care are șapte copii și care lucrează pământul.