Ion Șpac

Bine, nu a fost o decizie, să spunem așa, spontană, dar a fost o decizie în urma activității mele civice pe o perioadă destul de lungă. În ultimii ani, cu toate că eram departe de casă, sufletul îmi era aici, prieteni, baștina. Am fost tot timpul implicat în diferite activități în ceea ce privește tot ce s-a întâmplat în țară. 

Am fost 20 de ani peste hotare, dar toate evenimentele care s-au întâmplat în țară, mi-au trezit interesul și m-am implicat în diferite proteste, scrutine electorale și, pas cu pas, am ajuns la situația că mi-am dat acordul să fiu parte a echipei, să vin să mă implic mai activ, mai direct în reformare. După cum știți, partidul și-a propus ca fiecare al zecelea pe listă să fie un membru din diasporă. Mi s-a făcut oferta, propunerea, să spunem așa. A fost o decizie nu ușoară, a fost o decizie comună cu familia, împreună cu copiii, am trei copii, toți maturi, pentru că ei și-au asumat niște responsabilități, pentru că eu sunt singur aici, ei sunt acolo. A fost o decizie, să spunem așa, comună a familiei. Și la moment sunt singur, familia este peste hotare. Sperăm cu timpul poate se vor întoarce o parte din ei,  în special soția, pentru că e cam complicat singur.

Eu de multe ori am menționat în diferite discuții că, pentru un viitor al țării, este nevoie ca să ne întoarcem cetățenii acasă și, în special, generația tânără. Un aport mai mare pentru dezvoltarea țării ar fi tineretul să-l întoarcem acasă. Avem nevoie de forțe noi și îmi propun să contribui. Pentru că fac parte din Comisia Securitate, baza statului o socot, ceea ce eu consider în toți acești 30 de ani, noi ca societate, ca stat, nu am pus baza reală  a ceea ce înseamnă un stat. Dacă să comparăm, e ca și cum ai face o casă. Ai ridicat pereții, te strădui să pui un acoperiș și la un mic cutremur casa se dărâmă pentru că fundația nu-i, baza nu-i. Baza statului? Mă refer: justiție, în primul rând, pentru că dacă o să fie justiție, o să avem economie, o să avem dezvoltare, o să avem atragerea de fonduri și, după asta, sper să atragem și cetățenii să se întoarcă acasă, pentru că, la practic vorbind, cu promisiuni și cu vorbe frumoase noi pe cetățeni n-o să-i întoarcem. Noi trebuie să-i întoarcem cu dovezi, cu pași concreți, să-i așteptăm, să eliminăm barierele. Am prieteni care au încercat deja o dată să se întoarcă acasă, au investit, până la urmă au vândut, la care li s-a luat și s-au reîntors. Asta e o problemă. 

Cea mai mare motivație a mea a fost de a mă reîntoarce pentru a pune umărul și de a încerca să schimbăm lucrurile spre bine în țară. Și mă refer la general, pentru că suntem o echipă și îmi place lucrul în echipă și, cu regret, noi ca și comunitate, în ultimii ani, ne-am dezvățat de a lucra în echipă din varii motive. Cetățenii au încercat să se descurce neavând suportul statului, au încercat să se descurce fiecare cum a putut. Și din experiența mea de peste hotare, lucrul în echipă aduce mari succese.

Dacă ar fi suspiciuni, aș discuta cu persoana, în primul rând. Dacă nu aș avea un răspuns concret, posibil că aș discuta cu colegii la nivel de fracțiune ca, până la urmă, să se ia o decizie. Justiția lucrează atunci când organele abilitate își fac treaba. Dar n-am tolerat și nu voi tolera așa chestii.

M-am expus de multe ori la această temă. Toți colegii îmi cunosc opinia. Ceea ce le transmit de fiecare dată la cetățeni, chiar și atunci când merg în teritoriu, când avem discuții pe orice teme, le amintesc că poziția mea este una – indiferent de culoare, de viziuni, orice cetățean care încalcă legea, trebuie să-și asume că vine timpul să răspundă pentru asta. Asta e unica ieșire pentru a merge înainte. 

Primul loc de muncă, aș putea să enumăr două. Primul loc de muncă a fost de când eram copil. La mine familia, începând cu străbunelul, bunelul, tata, noi toți frații suntem lemnari din fașă, cum s-ar spune. Tot timpul l-am ajutat pe tata, dar, după ce am absolvit în ‘91 la Hîncești, era o perioadă destul de dificilă și, până la urmă, oficial, angajat, dacă e să iau carticica mea de muncă, am fost paznic la școala din sat. Mai aveam grijă de reparație în școală. Eram un fel de handyman și doi ani de zile am activat acolo. A fost prima mea experiență oficială.

Fără discuții, Europeană clar. Într-o propoziție: prosperitate, democrație, drepturile omului, cred că e ceva care oponenții nici nu putem pune pe-un cântar sau pe-o poliță, să spunem așa. Clar că comunitatea europeană, acolo este dezvoltarea. Vrem noi nu vrem, ne uităm primprejur, tot de ce ne folosim, toată viața noastră este influențată și ne folosim de ceea ce se face în lumea civilizată.

Din modul meu de viață, să spunem așa, fiind și 20 de ani plecat peste hotare, timp pentru lectură am avut foarte puțin, din păcate. Dar totuși, cred că m-aș referi la o carte. Mulți oameni se uită cu suspiciuni, dar eu socot că este o carte destul de înțeleaptă, scrisă de oameni inteligenți. Este Biblia, pe care am avut ocazia, înainte de a pleca în Irlanda, au fost anii ‘93 – ‘95, cred, am studiat-o destul de detailat. Nu că am citit-o, dar am studiat-o și vreau să vă spun că mi-a schimbat total viziunea despre viață, de a trăi, mult-mult. Și de fiecare dată când îmi aduc aminte, am un sentiment pozitiv și un sentiment de mulțumire că am avut ocazia, întâmplător, să ajung în momentele acelea când am studiat-o. Și vă spun, mi-a lăsat niște amprente, care mi-au determinat viziunea mea de viață. 

Din păcate, la literatură artistică nu prea am avut ocazia. Mă interesează viața politică, nu știu, poate pentru că îmi aduc aminte, tata de fiecare dată de când îl țin eu minte, era abonat la ziare și era lege în casă. Tata avea o măsuță unde stăteau ziarele necitite. Nu se atingea nimeni de ele, până el nu le citea. 

Cum se trăiește? Se trăiește modest. Partea bună este că sunt singur, închiriez un apartament aici, în oraș. Ce e legat de criza gazelor, temperatura un pic mai jos, facem economii. Dar, până când, la moment, mă descurc cu necesitățile de zi cu zi. Până m-am stabilit, am avut nevoie de niște cheltuieli, care datorită veniturilor de acolo, dar asta a fost o decizie și o promisiune față de membrii ceilalți ai familiei. Voi vă descurcați acolo și eu încerc, cu salariul de aici, să mă descurc aici. Și deocamdată îmi reușește. 

În ultimii 20 de ani, în ultimii hai să zicem 15 ani, starea financiară a fost destul de bine. Aici, acum, sunt chestii când te mai uiți la preț, mai faci comparații, dar nimic imposibil. Și faptul că sunt singur, dimineața acasă – un ceai, la amiază – mulțumim că avem cantină, iar seara iar, păi dacă seara ajungi târziu, nu mai ai poftă de nimic, reușești un pic să te informezi despre agenda de a doua zi și cam asta.