Natalia Davidovici

Niciodată n-am vrut să fiu politiciană, nici acum nu mă simt politiciană. Pur și simplu, nu-mi place când unii politicieni, în interes personal și meschin, folosesc așa-zisul interesul național și împart societatea, jucându-se cu cele mai delicate sentimente ale oamenilor. Cred că este o infracțiune împotriva propriului popor și anume acest lucru m-a făcut să vin în politică, pentru a lupta împotriva acestor lucruri și să unesc, nu să dezbin oamenii.

Lucrăm, în prezent, cu colegii asupra proiectului de legi împotriva discursului de ură, așa-numitul „hate speech”. Este o problemă globală, o adevărată durere pentru societatea contemporană, nu doar în Republica Moldova, doar că în țările mici, cum este a noastră, consecințele acestui fenomen sunt cu mult mai distrugătoare. Instigarea la ură, discursul de ură, dar și publicațiile care provoacă publicul la agresiune, pun în pericol securitatea omului și securitatea societății. Nepedepsirea acestor fapte duce la permisivitate, de aceea trebuie să luptăm cu acest fenomen. Ce ține de planurile pentru viitorul apropiat, lucrăm acum cu colegii asupra pregătirii ratificării Cărții Europene a Limbilor Regionale și a Limbilor Minorităților Naționale. În principiu, tot ce are legătură cu respectarea drepturilor omului, protecția drepturilor omului și păstrarea păcii interetnice în Moldovei – toate fac parte din cercul responsabilităților și priorităților mele.

De la bun început, ne-am înțeles, în cadrul fracțiunii, că nu există niciun fel de indulgență pentru ai noștri sau pentru cei străini. Toți sunt egali în fața legii, iar dacă cineva dintre noi va încălca legea, atunci el va trebui să răspundă pentru fapta sa.

Primul meu loc de muncă a fost la școală. Am muncit patru ani profesoară la școală, după universitate. După asta, am ieșit în concediu de maternitate și după asta am ajuns la TV, iar după  am lucrat 20 de ani în televiziune. Am fost profesoară la clase primare și am lucrat patru ani la școală. Până acum vorbesc cu copiii pe care i-am învățat și mă felicită cu ocazia tuturor sărbătorilor și mă numesc Natalia Victorovna. Am amintiri foarte emoționante de atunci.

Trăim într-o țară mică, dar frumoasă, iar bunul Dumnezeu a aranjat așa lucrurile, astfel încât ne aflăm în centrul Europei, la intersecția drumurilor de la Est la Vest și invers. Noi trebuie să păstrăm relațiile reciproc avantajoase cu toți vecinii, să acționăm doar în baza principiilor de bună vecinătate și beneficii reciproce. Să fim prieteni cu toții.

Prima carte pe care aș numi-o și pe care am citit-o de foarte multe ori, e un antidepresant personal la care revin mereu când am dificultăți sau sunt într-o dispoziție proastă. E cartea lui Ray Bradbury – „Vin de păpădie”. E o carte despre un copil de 12 ani, Douglas, care retrăiește aceeași vară și, în fiecare zi, face niște descoperiri. Principala descoperire este: tu ești, respiri, ești viu. Cred că fiecare din noi are ce învăța de la Douglas, pentru că, ce poate fi mai frumos decât să trăiești, să respiri și să te bucuri de viață? A doua carte, care m-a influențat foarte mult, este „Să ucizi o pasăre cântătoare”, Harper Lee. E o istorie impresionantă care a educat în mine să nu accept nedreptatea. Iar a treia a carte pe care aș menționa-o este „Un veac de singuratate” al lui [Gabriel Garcia] Marquez. Această istorie e despre o familie mare și deosebită cu care se întâmplă cele mai deosebite lucruri. Aproape toții membrii familiei nu puteau să iubească, de aceea toți au fost condamnați la singurătate. 

Dar, în general, trei cărți e foarte puțin, pentru că e foarte greu să alegi. Nu-mi imaginez viața fără povestirile lui Cehov, romanele lui Tolstoi, fără Hemingway, O. Henry, Remarque, fără cartea „Fructele mâniei” a lui [John] Steinbeck sau fără cartea „Leii tineri” a lui Irwin Shaw, sau fără „Insula Misterioasă” a lui Jules Verne, sau fără cartea „De veghe în lanul de secară” a lui [J.D.] Salinger, fără „Cei trei mușchetari” a lui [Alexandre] Dumas, fără „Pыцари” de Walter Scott, și, în general, fără întreaga bibliotecă cu cărți de aventuri. [Mihail] Bulgakov, [Ivan] Bunin, [Boris] Pasternak, [Iosif] Brodski și toți autorii contemporani pe care îi apreciez: Boris Akunin, Lyudmila Ulitskaya, Dina Rubina, dar și preferații mei, Narine Abgaryan și Marina Stepnova, pe care am avut fericita ocazie să-i întâlnesc în persoană. Am putea vorbi la infinit despre această temă și cred că merită o discuție separată.