Vasile Șoimaru

În 1990 în primul Parlament, în 1998 în al doilea Parlament sau în 2021 în al treilea Parlament? În primul Parlament au decis cei de la Frontul Popular. Lucram prodecan și conferențiar universitar la Facultatea de Economie a Universității de Stat și au venit oaspeți de la Frontul Popular. Din conducerea Frontului m-au invitat, n-am fost numai eu invitat, am fost vreo trei invitați, doi chiar am devenit deputați: eu și regretatul profesor Sergiu Chircă. De ce am venit? Fiindcă am venit atunci ca într-adevăr atunci să facem marea schimbare. Iar în ultimul Parlament, desigur că eu nu am depus nicio cerere ca să devin deputat sau să intru pe o listă electorală, lista PAS-ului în care mă aflu acum, dar am fost, practic, invitat aici. Nu știu, poate pentru vârsta mea, poate că sunt de folos celor tineri, pentru că ei sunt cu 30 de ani mai tineri ca mine. Chiar la prima întâlnire cu ei, după alegeri le-am spus: „Eu vă doresc și vouă să vă trăiți viața în așa fel, să activați în așa fel, ca peste 30 de ani să fiți realeși în Parlamentul Republicii Moldova sau poate în Parlamentul României Mari, dacă se va întâmpla această minune a doua oară.

Mă întrebați de trei priorități, dar nu vă supărați dacă mai adaug vreo una, două. Deci, în primul rând am niște datorii vechi și din primul, și din al doilea Parlament. Nu pot repede să vă spun care ar fi prima, dar mă doare foarte tare că până acuma 7 aprilie 2009 n-a fost elucidat. Eu tare sper să ies din acest Parlament, nu din Parlament, din activitatea organelor statului Republica Moldova să ieșim în sfârșit cu lumină în acest caz. Va fi greu pentru că mulți implicați în acea tragedie mai există pe lângă noi, chiar în jurul nostri aici nu departe, în sala de ședințe. Eu sper să se întâmple această minune. Dacă nu se va întâmpla va fi o durere și mai mare și mai departe.

Doi – am o datorie mai veche. În 1991 iată că sunt 30 de ani de atunci a fost votată legea privatizării. Legea privatizării acuma, în ultimii ani, a ieșit la suprafață o mare hoție în Republica Moldova, așa numitul caz „Furtul Miliardului”. Atunci, în acea lege a privatizării s-a furat mult mai mult, dar e foarte greu de scos la iveală ce s-a întâmplat cu acele bonuri partimoniale care au devenit hârtii de nevaloare. 

Cei care au furat miliardul nu-s departe, tare nu-s departe, unii chiar au ajuns primari, alții au ajuns deputați. Noi nu putem să înțelegem cum s-a întâmplat… statul ăsta, cât de tare a fost încorsetat că noi putem și de acuma avem raporturi, avem așa raporturi cu deschidere de ochi și nu se mișcă, stăm pe loc. Nu vreau să ies din acest Parlament până când nu vom scoate hoții la suprafață.

M-aș lepăda de el. Eu cred că dacă se dovedește un caz din ăsta atunci ar fi o rușine pentru cei care au elaborat lista electorală, dar ar fi o rușine pentru toți noi și de aceea ne-am lepăda de el.  Variante sunt cum sa te lepezi de un coleg sau de un prieten care a încălcat legea sau care a participat la o hoție de miliarde. Eu cred că trebuie să ne adresăm organelor justițiare, noi, cei care suntem colegi, care am crezut în ei, dar, în primul rând, l-am ruga să ne părăsească rândurile și să nu păteze o echipă. 

Primul loc de muncă al meu, 1967, câți au trecut de atunci, 55 de ani vor fi, iată, în luna februarie, am plecat la practică. Învățam la Colegiul electromecanic din Chișinău la o specialitate, specialitatea se numea „contabilitatea în industrie”. N-am reușit să trec concursul la electrotehnică, care îmi plăcea foarte mult, dar mi-au propus la contabilitate – nici aici nu am dorit, dar părinții au insistat, i-am ascultat pentru că eram mezinul. I-am ascultat, iar acuma nu regret. Și iată în anul trei am plecat la practică la Tiraspol, la fabrica de mobilă numărul 5, se numea mi se pare că „Romașca”. Am lucrat trei luni cât am fost la practică. Eram un copil de 17 ani.

Uniunea Europeană. De altfel, nu ne-am afla sau nu m-aș afla în rândurile celor 63 de deputați. De la asfințit ne vine lumina, de acolo vine progresul. Au luptat în cel de-al doilea război mondial, a luptat Uniunea Sovietică cu Germania. Germanii în zece ani de zile au restabilit o economie ruinată până la fundament. Fosta Uniune Sovietică și astăzi încă nu reușește să asigure un nivel bun economic, care să le asigure rușilor și popoarelor din Rusia, să le asigure un nivel de trai mai bun. Măcar la 75% din cel european, dar nu-i posibil.

Aș recomanda două cărți de ale mele. „Cotul Donului 1942” – cartea care a făcut o mică minune. În 2011 am lansat-o, iar 2015, în sfârșit, a apărut un cimitir al militarilor români căzuți la Cotul Donului în Operațiunea Stalingrad. A devenit populară. După aceasta a apărut alte lucrări, dar important e că a apărut un grup pe Internet care face lucruri foarte frumoase în acest sens, scoaterea la iveală, la lumină a tragediei române de la Cotul Donului, 1942. 

Și desigur că cartea mea sau albumul meu care a fost premiat de academia română „Românii din jurul României în imagini”, un album cu fotografii din toate comunitățile românești. Așa eu îi spun din jurul României, dar, de fapt, de la Atlantic până la Pacific, chiar și dincolo de Pacific, în Canada și Statele Unite.

Nu-s membru de partid. Mi s-a propus la fondarea acestui partid, mi s-a propus să devin membru. Eu le-am spus că: „Eu nu vreau să vă stric media vârstei, dar eu sunt cu voi. Poate că voi fi mai atașat acestui partid, ca unui membru de partid”. Să vedem cum vor evolua lucrurile mai departe.