Comentarii: 0

Update 20:30. Biroul politici de reintegrare: „Conform unei „decizii” aprobate astăzi de Tiraspol, sub pretextul asigurarii securității în regiune a fost introdus așa-numitul nivel roșu de alertă de securitate, cu instituirea unor măsuri speciale de intervenție și de limitare în drepturi a cetățenilor, pe durata a 15 zile calendaristice (26 aprilie-10 mai 2022).

Printre măsurile dispuse observăm o restricționare exagerată și nemotivată a circulației nestingherite a diferitor categorii de cetățeni, prin consolidarea infrastructurii posturilor neautorizate de control pe perimetrul liniei administrative, stoparea și verificarea detaliată a fiecărui mijloc de transport ce intră/ iese din regiune, obligarea persoanelor ce se deplasează în regiune de a fi luați la evidența structurilor de la Tiraspol.

Biroul politici de reintegrare își reiterează cu acest prilej abordarea de principiu privind inadmisibilitatea creării impedimentelor pentru deplasarea nestingherită a persoanelor și a mijloacelor de transport, revenirea și menținerea durabilă a unui mecanism de liberă circulație similar cu cel aplicabil pe malul drept, evacuarea și retragerea din perimetrul Zonei de Securitate a posturilor/ barierelor neautorizate, realizarea neîntreruptă a angajamentelor anterior asumate de Tiraspol în negocieri și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, inclusiv la libera circulație pe întreg teritoriul țării”.

Update 15:30. Președinta Maia Sandu face declarații de presă după ședința Consiliului Suprem de Securitate, convocată astăzi în legătură cu incidentele din regiunea transnistreană.

Aceasta susține că: „Ceea ce se întâmplă în ultimele 24 de ore în regiunea transnistreană este o escaladare a tensiunilor. Autoritățile Republicii Moldova urmăresc cu precauție și vigilență evenimentele care au loc pe teritoriul controlat de regimul de la Tiraspol.

Analizele noastre, la această oră, arată că există tensiuni între diferite forțe din interiorul regiunii, interesate de destabilizarea situației. Acest lucru vulnerabilizează regiunea transnistreană și creează riscuri pentru Republica Moldova.

Condamnăm orice provocări și tentative de a atrage Republica Moldova în acțiuni ce pot pune în pericol pacea în țară. Chișinăul insistă în continuare asupra soluționării pașnice a conflictului transnistrean”.

Update 11:43. Presa din regiunea transnistreană scrie că a fost instituit cod roșu de amenințare teroristă pentru o perioadă de 15 zile.

Update 11:15. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, convoacă la ora 13.00 ședința Consiliului Suprem de Securitate în legătură cu incidentele din regiunea transnistreană. După ședință, la ora 15.00, Maia Sandu va susține un briefing de presă.

26 aprilie, orele 6:40 și 7:05. Au avut loc explozii în satul Maiac, raionul Grigoriopol. Au fost deteriorate două turnuri de comunicații.

Update 20:29: Biroul politici de reintegrare din Chișinău își exprimă îngrijorarea în legătură cu incidentul care s-a produs în orașul Tiraspol. Potrivit informației disponibile, persoane neidentificate au efectuat împușcături din aruncător de grenade asupra sediului așa-numitei structuri de securitate din regiune. Conform datelor preliminare nu există victime sau persoane rănite. Obiectivul urmărit ține de crearea pretextelor pentru tensionarea situației de securitate în regiunea transnistreană, ne-controlată de autoritățile constituționale. În acest context, Biroul politici de reintegrare cheamă la păstrarea calmului și împreună cu instituțiile naționale competente monitorizează evoluțiile cazului menționat.

25 aprilie, ora 17:00. La sediul așa-numitei structuri de securitate din Tiraspol au avut loc explozii provocate de utilizarea a câtorva lansatoare de grenade.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.