Moldova ar putea permite arderea cauciucurilor uzate. Un proiect de lege în acest sens a ajuns pe masa deputaților și a stârnit discuții aprinse în Legislativul de la Chișinău.
INA COȘERU, deputată, PAS: Anvelopele uzate nu reprezintă un deșeu periculos.
MARINA TAUBER, deputată, Partidul „ȘOR”: Dumneavoastră, totuși, confirmați că există riscuri. Totodată, noi toți înțelegem că, la incinerare, deșeul acesta devine toxic.
RADU MUDREAC, deputat, BCS: Unde este interesul? Da, interesul este financiar. Nu trebuie să le luăm oamenilor și aerul. Nu se pune pe un cântar sănătatea, aerul și banii.
Nici reacția ecologiștilor nu a întârziat să apară. Unii dintre ei au cerut chiar demisia ministrei Mediului, Iuliana Cantaragiu. Subiectul a provocat și un val de nemulțumire printre aleșii locali din Rezina, raion în care se află o uzină de ciment, unde ar putea fi arse aceste deșeuri periculoase. Consilierii raionali au cerut retragerea legii din Parlament, iar o petiție în acest sens a fost expediată în adresa președintelui țării, dar și a Guvernului și Parlamentului.
În rezultat, aleșii poporului au pus pe pauză adoptarea legii, până la găsirea unui consens. Tu ce părere ai despre incinerarea cauciucurilor? Răspunde în comentarii! Iar dacă vrei să afli care sunt argumentele pro, contra, cât și cele neutre acestei metode de gestionare a deșeurilor periculoase, stai aproape.
INA COȘERU, deputată, PAS: Din 3.200.000 de tone de anvelope uzate în spațiul european, în 27 de țări ale Uniunii Europene, mai mult de jumătate din această cantitate anuală este coincinerată cu scopul de a produce energie. Deci, nici țările Uniunii Europene nu au ajuns la soluții ca să nu incinereze deșeurile, anvelopele uzate. Noi, oricum, avem nevoie de instalații, de incinerare și coincinerarea deșeurilor, ca să nu le depozităm la sol. Riscurile noi le trăim astăzi, nu atunci când nu vom depozita la sol, dar vom scăpa de aceste tipuri de deșeuri pe care astăzi, pur și simplu, le aruncăm și ne poluam Republica Moldova.
ANATOLIE PROHNIȚCHI, președinte, Partidul Verde Ecologist: Partidul Verde Ecologist este contra modificării legislației, ca să fie permisă incinerarea anvelopelor. Noi vedem aici interesul unui grup, care urmărește niște scopuri de a amplasa pe teritoriul Republicii Moldova, fie fabrici, fie uzine de ardere a anvelopelor și, spunem așa, într-o situație necontrolată de către nimeni. Sunt tehnologii, recunoscute și de mediul academic, care ar putea să fie prelucrate aceste anvelope uzate, cum este piroliza. Și ea, pe scară largă, este implementată în foarte mult țări și ea nu este, nu că este așa de nocivă, dar e puțin nocivă pentru mediu.
VLADIMIR GARABA, expert de mediu: Acum, ce să facă Republica Moldova, ce să facă Guvernul? Trebuie să găsească tehnologii moderne, care ar permite scoaterea lor din uz prin metode prietenoase mediului, fără a afecta mediul. Dacă procesul tehnologic este controlat bine. Și, în final, lumea trebuie să fie încrezută că sistemele, care controlează calitatea aerului din zona respectivă, corespund cerințelor și dau date veridice, iar aceste date corespund normativelor sanitare, atunci eu cred că lumea nu va protesta, fiindcă altăe soluție, astăzi, în opinia mea, nu este. Consider că, la moment, alternativă pentru procesarea acestor deșeuri pe teritoriul Republicii Moldova nu este. Între timp, ar trebui să examinăm posibilitatea transportării acestor deșeuri în altă parte, în altă țară.
Fii un cetățean informat și greu de manipulat. Caută argumente pro, contra, cât și neutre și fă-ți propria concluzie. Iar dacă îți place ceea ce facem, dă like și distribuie acest video ca și prietenii tăi să-l vadă. Dacă vrei, însă, să susții activitatea noastră, o poți face printr-o donație unică sau lunară.
Proiect finanțat de Ambasada SUA. Opiniile exprimate în cadrul proiectului aparțin autorilor acestuia și nu corespund neapărat celor ale Ambasadei SUA.
Comentarii: 0