În satul Varnița din raionul Anenii Noi au fost deschise patru secții de votare pentru locuitorii din stânga Nistrului. Trei dintre acestea se află în incinta Liceului Teoretic Varnița, iar cea de-a patra într-un centru multifuncțional care se află la aceeași adresă. 

Astăzi la Varnița au avut loc incidente. Mai multe persoane, printre care veterani de război, locuitori ai satului Varnița, dar și deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate au protestat în fața secțiilor de votare, dar și la punctul de control Bender – Varnița pe care l-au blocat, încercând, astfel, să împiedice aducerea organizată a locuitorilor din stânga Nistrului la secțiile de votare. Totodată, aceștia au semnalat cazuri de corupere electorală, adică unii alegători ar fi luat bani ca să voteze în favoarea unui anumit candidat.

LIVE partea II. Punctul de control Bender-Varnița blocat

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, pentru alegerile Președintelui Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020, au fost constituite, 42 de secții de votare pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului, municipiul Bender şi unele localități ale raionului Căușeni. 

În Registrul de Stat al Alegătorilor sunt înscriși 256 203 de cetățeni cu drept de vot  care au domiciliu înregistrat în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităților constituţionale ale Republicii Moldova. 

Acest subiect a fost realizat cu suportul European Endowment for Democracy (EED). Conținutul acestuia nu reflectă în mod necesar viziunea oficială a EED. Informația și opiniile exprimate în cadrul subiectului ține în totalitate de responsabilitatea autorilor. 

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.