Peste 4,5 milioane de lei au fost alocate, în anul 2024, pentru reparația a cinci tronsoane de drumuri și trotuare în orașul Basarabeasca. Lucrările au fost efectuate de o companie, înregistrată pe numele soției unui ofițer al Serviciului de Protecție și Pază de Stat. Deși, oficial, ofițerul nu figurează ca angajat, totuși el reprezintă compania la licitații publice. Această firmă câștigă, deseori, licitații la Basarabeasca. În ultimii cinci ani, mai mult de 100 de milioane de lei, bani publici, au ajuns pe conturile sale. Mai multe detalii, aflați în investigație.
Nelli Znacovean locuiește pe strada Ceapaeva din orașul Basarabeasca. Nu departe de casa ei, în august 2024, a fost reparată o porțiune de 190 de metri de drum. Acesta face legătura între străzile Voczalinaia și Karl Marx. Potrivit femeii, după prima ploaie, curtea sa, dar și a vecinilor, au fost inundate din cauza lipsei sistemului de scurgere.
NELLI ZNACOVEAN, locuitoare a orașului Basarabeasca: Aici, poftim, toată apa se scurge aici. Este imposibil să treci pe aici când plouă. Apa se scurge așa. Aici, toată apa se acumulează și, apoi, se duce acolo. Și, acolo, în curtea aceea, se adună. Avem un fel de Baikal acolo. Toți oamenii sunt indignați, pentru că ar trebui să existe. Nu este scurgere, apa ar trebui să se scurgă undeva, dar nu se scurge.

În caietul de sarcini, care conține lista și volumul lucrărilor necesare pentru organizarea licitației de selectare a companiei, primăria nu a prevăzut instalarea gurilor de canalizare sau scurgeri. Cu toate acestea, a indicat: „Desfundarea și curățarea camerelor de cădere și albia sub podețe”. Lucrările date fac parte dintr-o achiziție publică pentru lucrări de reparare a cinci tronsoane de drumuri și trotuare în Basarabeasca, de 1,6 km în total. Pentru aceste lucrări, autoritățile locale au alocat 2,5 milioane de lei. Un alt tronson de drum reparat din acești bani este drumul și parcarea din curțile blocurilor de pe strada Gogol. Locuitorii din zonă sunt și ei indignați. Potrivit acestora, după repararea drumului, în timpul ploilor, unele curți ale caselor din cartierele învecinate sunt inundate.

„Când plouă, totul se scurge aici și se formează bălți. Și este imposibil să mergi pe aici, trebuie să se facă ceva. Dar așa, uite, cât de frumos este. Și copiii cum se bucură, se întrec pe aici.”
„Noi am avut aici, iată, la acea intrare, la fel, a fost o mică baltă. Și acum, desigur, totul se scurge aici și mai mult.”
„Deschid această gură de canalizare, se scurge toată apa, fac asta cei care locuiesc aici. Dar oricum, în mijloc rămâne. De câți ani se întâmplă asta? Pentru că sunt băltoace aici, când plouă puternic, nu pot intra pe la parter.”
Nici aici sistemele de drenaj nu au fost prevăzute în parametrii tehnici. Întrebat cum va soluționa primăria această problemă de pe strada Gogol, primarul de Basarabeasca, Piotr Pușcari, a declarat că nu este la curent cu această situație.

PIOTR PUȘCARI, primarul orașului Basarabeasca: Problema acolo este că această casă este poziționată mai jos decât toate celelalte din jur. Este necesar să săpăm încă o scurgere, suplimentar, să punem capace scurgerilor de canalizare, care să fie închise, dar unde se poate scurge apa. Pentru că, chiar dacă punem asfalt nou acolo, tot va fi poziționată mai jos decât toate celelalte. Când am făcut estimarea, nimeni nu știa asta. De exemplu, eu sigur nu știam ce este acolo, pentru că avem inundații peste tot.
Pe lângă reparația a patru tronsoane de drum, în caietul de sarcini există și „Întreținerea drumurilor locale pe timp de iarnă”. Pentru aceasta au fost prevăzuți din buget peste 116 mii de lei. Conform contractului, lucrările de deszăpezire urmau să fie efectuate doar până pe 31 decembrie 2024. Acestea au fost efectuate de singura companie care a participat la licitație – SpeedQual Com SRL, înregistrată în noiembrie 2017. Fondatorul acesteia este Alina Dodica, în vârstă de 29 de ani, soția lui Victor Dodica, ofițer al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS). Soțul ei a lucrat la SPPS în ultimii opt ani: ca militar din 2017 până în 2022 și ca ofițer în domeniul ordinii publice și securității statului din 2022 până în 2024.
La sfârșitul anului 2023, aceeași companie a reparat încă 136 de metri de pavaj pe strada Naberejnaia din Basarabeasca, din bani publici. Aceasta este o stradă secundară care se intersectează cu strada principală și duce la Liceul Alexandr Pușkin și la Centrul multifuncțional din Basarabeasca. La fața locului am constatat că lățimea drumului este de 5,70 metri în loc de cei șase metri specificați în caietul de sarcini. De asemenea, conform proiectului, pe stradă ar fi trebuit să fie instalate guri de canalizare, dar acest lucru nu era. Pentru a afla motivele acestor discrepanțe, l-am sunat pe Piotr Ianioglo, expert tehnic.
Reporter: Vă rog să-mi spuneți, sunt aici la fața locului, cum puteți comenta faptul că în caietul de sarcini sunt indicate canale de scurgere, dar în realitate acestea nu sunt?
PIOTR IANIOGLO, expert tehnic: Ei bine, pentru că am făcut panta și apa se scurge, nu este nevoie acolo.
Reporter: Conform documentației, conform licitațiilor, din câte văd eu, lățimea drumului ar trebui să fie de șase metri, dar, de fapt, măsurătorile arată că are 5,7 metri. De ce este o astfel de diferență?
PIOTR IANIOGLO, expert tehnic: Deci, nu este vorba de șase metri. Avem numărul total de metri pătrați. În niciun caz nu are șase metri. La început are între borduri, iar apoi se extinde. Suprafața totală trebuie să se potrivească, pentru că am lărgit locul unde sunt intrările.
Spre deosebire de expertul tehnic, care este satisfăcut de lucrările companiei, primarul orașului, Piotr Pușcari, este nemulțumit de calitatea acestora, care au fost demarate în timpul conducerii fostului primar, Valentin Cimpoieș.
PIOTR PUȘCARI, primarul orașului Basarabeasca: Am avut o mulțime de întrebări despre acel drum, despre pavajul care a fost pus acolo și așa mai departe. Pentru că, în opinia mea, a fost pus incorect, dar a fost, deja, făcut când am preluat funcția de primar. În general, cred că cel care a făcut caietul de sarcini, l-a făcut greșit. În primul rând, iarna se fac drumurile, dar eu cred că este greșit să se facă. Pentru că oricum asfaltul iarna nu mai este la fel cum ar trebui să fie. Banii au fost transferați doar pentru ceea ce s-a făcut.
Am trimis două solicitări la primărie pentru a obține copii ale rapoartelor comisiei de recepție a lucrărilor, dar și raportul expertului tehnic privind lucrările efectuate în cadrul celor două licitații menționate mai sus. Doar că am primit refuz în ambele cazuri. În timpul interviului, primarul s-a oferit, personal, să meargă la jurist și la arhitect pentru a obține mai multe informații. Chiar și așa, nu am reușit să obținem răspunsuri la întrebările noastre.

INNA PETCOGLO, specialistă principală în domeniul juridic, Primăria Basarabeasca: Nu mă filmați. Vă rog, ieșit din birou.
Reporter: Dumneavoastră lucrați la primărie, așa?
INNA PETCOGLO, specialistă principală în domeniul juridic, Primăria Basarabeasca: Noi nu suntem specialiști în domeniul comunicării cu publicul, doar primarul ne reprezintă interesele și face declarații în numele primăriei. Noi nu avem niciun drept. Puteți să mă întrebați câți bani am, unde locuiesc.
Reporter: Nu vă pun întrebări de genul ăsta. Vă adresez întrebări care au legătură cu munca dumneavoastră, corect?
ELENA ȘEVCENCO, arhitectă-șefă, Primăria Basarabeasca: Uitați-vă, v-am scris când v-am dat răspunsul, v-am scris că totul se află pe site.
Reporter: Nu, pe site sunt doar informații despre caietul de sarcini, sunt informații despre componența comisiei de recepție. Dar numele și prenumele membrilor comisiei de recepție, sunt blurate. Dar numele și prenumele angajaților care lucrează în primărie, acestea sunt date publice și am dreptul să le obțin. Din ce motiv nici măcar aceste documente nu mi-au fost puse la dispoziție, la solicitare?
ELENA ȘEVCENCO, arhitectă-șefă, Primăria Basarabeasca: Ei bine, nu știu de ce documente aveți nevoie. Eu nu cred că ar trebui să vă fie furnizate documente financiare.
În total, SpeedQual Com SRL a încheiat mai mult de 25 de contracte publice cu Primăria și Consiliul Raional Basarabeasca în ultimii șase ani, în sumă totală de aproximativ 17 milioane de lei, potrivit datelor Agenției Achiziții Publice. Am solicitat expertei, Olga Diaconu, să se uite peste licitațiile la care această companie a participat și a câștigat, și să ne spună dacă există anumite nereguli. După ce a studiat documentele, experta în achiziții publice a atras atenția asupra următoarelor neconcordanțe. Victor Dodica, deși nu are o funcție oficială în cadrul companiei, figurează în documentele licitației ca persoană de contact.
OLGA DIACONU, expertă a Asociației pentru guvernare eficientă și responsabilă: Persistă mai multe semne de întrebare și mai multe stegulețe roșii. Printre acestea sunt faptul că ea, în multe cazuri, este unicul ofertant, reușește să obțină foarte multe contracte, dar și faptul că persoana de contact a acestei companii deține o funcție publică. Deși, nu apare, oficial, ca administrator sau fondator al acestei companii, el apare în fiecare caz ca și persoană de contact. Apare numele, numărul de telefon al acestei persoane. Este posibil că este, de fapt, persoana care gestionează activitatea întreprinderii, dar din motiv că deține o funcție publică, nu poate să figureze, oficial, și ca administrator în companie.
Pentru a clarifica detaliile, am mers la adresa juridică a companiei. Firma este înregistrată într-o casă, din centrul orașului Basarabeasca. Acolo am întâlnit-o pe mama administratoarei și fondatoarei companiei, Ala Buzadji.

ALA BUZADJI, mama administratoarei SpeedQual Com SRL: Dar ce s-a întâmplat? De ce filmați? M-a sunat paza și mi-a spus că lângă casă sunt filmări.
Reporter: Este vorba despre participarea la licitațiile publice. Noi filmăm un subiect.
ALA BUZADJI, mama administratoarei SpeedQual Com SRL: Ați cerut permisiunea de a filma? De ce?
Reporter: Aceasta este adresa juridică a companiei? Este înregistrată aici. Nu am filmat o casă privată, dar sediul juridic.
ALA BUZADJI, mama administratoarei SpeedQual Com SRL: Ar fi trebuit să anunțați mai întâi directorul companiei că veniți să filmați? De ce trebuie să aflu de la paznic că sunt filmări în fața casei noastre?
Reporter: Nu știam exact unde este sediul.
ALA BUZADJI, mama administratoarei SpeedQual Com SRL: Există un telefon, există firma, un director.
Reporter: Suntem aici pentru a vorbi.
ALA BUZADJI, mama administratoarei SpeedQual Com SRL: Nu vă pot spune nimic. Ar trebui să sunați directoarea firmei și să rezolvați aceste probleme cu ea.
Am contactat-o telefonic pe administratoarea și fondatoarea firmei, Alina Dodica, dar aceasta a refuzat să ne acorde un interviu video. În timp ce ne aflam la sediul juridic al companiei, am sunat-o din nou pe Alina Dodica.
Reporter: Pregătim un material privind participarea companiei la licitațiile publice și am vrut să clarificăm un aspect. Cum puteți explica faptul că soțul dumneavoastră, Victor Dodica, figurează ca persoană de contact în documentele de la licitație, deși chiar dumneavoastră mi-ați spus mai devreme…?
ALINA DODICA, administratoarea și fondatoarea SpeedQual Com SRL: Spuneți-mi, dumneavoastră filmați acolo?
Reporter: Nu filmăm pe proprietate privată, filmăm în stradă. Aceasta este adresa juridică.
ALINA DODICA, administratoarea și fondatoarea SpeedQual Com SRL: Se va lămuri poliția cu voi.
Ulterior, aceasta ne-a sunat și ne-a spus că nu vede nicio problemă în faptul că numărul soțului său a fost inclus în lista de contacte din documentele de la licitație. La rândul său, soțul ei, ofițerul Serviciului de Protecție și Pază de Stat, Victor Dodica, cu care am vorbit la telefon, susține că numărul său a fost indicat accidental.

VICTOR DODICA, ofițer SPPS și soțul fondatoarei SpeedQual Com SRL: Nu am niciun rol acolo. Poate că soția mea mi-a folosit numărul de telefon. Sunați-o. Poate că au trimis un mesaj la el când s-au înregistrat. Cum aș putea să știu?
Reporter: Dacă sunteți ofițer de securitate, cum puteți reprezenta o companie care participă la licitații publice?
VICTOR DODICA, ofițer SPPS și soțul fondatoarei SpeedQual Com SRL: Uitați-vă, eu nu știu ce informații aveți dumneavoastră, eu nu vă întreb cu cine dormiți sau cum dormiți.
Reporter: În declarația dumneavoastră…?
VICTOR DODICA, ofițer SPPS și soțul fondatoarei SpeedQual Com SRL: Nu mă mai interesează! Asta e tot. Să aveți o zi bună!
Nu am reușit să obținem un răspuns detaliat de la reprezentanții companiei cu privire la motivul pentru care firma deținută de familia Dodica câștigă licitațiile organizate de Primărie și Consiliul Raional Basarabeasca, mai bine de cinci ani la rând. Iată ce ne-a declarat primarul orașului:
PIOTR PUȘCARI, primarul orașului Basarabeasca: De ce câștigă, eu nu pot să vă spun. Pentru că ei participă, bănuiesc. Firma întrunește toate cerințele pe care le avem. Firma are, într-adevăr, toate utilajele, toate echipamentele. Sunt conducător nu de un singur an și am avut parte de multe inspecții, de asta îmi dau seama că nu trebuie să te joci cu astfel de lucruri, în special cu licitațiile. Mai bine, nu. Este o situație delicată pentru orice funcționar.
Acest material a fost realizat cu suportul financiar al Uniunii Europene, în cadrul proiectului „Susținem mass-media independentă și publicarea conținutului de calitate în Moldova”, implementat de ERIM și CU SENS. Conținutul subiectului și opiniile expuse aparțin, exclusiv, autorilor.





Comentarii: 0