De Ziua Limbii Române unii oficiali au depus flori la monumentul poetului român, Mihai Eminescu. Alții au împărțit gratuit cărți trecătorilor de lângă Aleea Clasicilor din Chișinău. Reprezentanții puterii, în frunte cu președinta Maia Sandu, au participat la Marea Dictare Națională, organizată în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet.

„31 august asta e una dintre cele mai mari sărbători în Republica Moldova. Prima victorie pe care a cucerit-o populația din Moldova a fost limba noastră cea română. Noi așa o considerăm încă de atunci, din ‘89, când încă eram în fosta Uniune Sovietică. Asta a fost o victorie nemaipomenită în condițiile acelea.”

„Pe toți cei pe care îi doare situația de astăzi, când limba română este cenușăreasă la ea acasă, veniți și semnați ca să înaintăm în Parlament ca să fie votată legea organică cu privire la funcționarea limbii române. Fără această lege, schimbarea doar a sintagmei, nu schimbă nimic.”

Din acest an, sintagma „limba moldovenească” din Constituție a fost înlocuită cu sintagma „limba română”. Astfel, limba română devine oficial limba de stat a Republicii Moldova, după ce Legislativul a votat un proiect de lege prin care a aplicat prevederile unei hotărâri a Curții Constituționale, emisă încă în 2013.

Mai multe detalii, VEZI VIDEO.

Comentează

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.

Cu Sens
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.