Sentința de condamnare a lui Vladimir Plahotniuc în dosarul „Frauda Bancară” a fost pronunțată, astăzi, de Judecătoria Chișinău, în lipsa inculpatului.
SERGIU STRATAN, judecător, Judecătoria Chișinău: În conformitate cu articolul 84 din Codul Penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, completul îi stabilește lui Plahotniuc Vladimir Gheorghe pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 19 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Totodată, din contul lui Plahotniuc în beneficiul statului ar urma să fie încasate 58 de milioane de dolari și 5,2 milioane de euro – prejudiciu material plus dobândă.
ALEXANDRU CERNEI, procuror, Procuratura Anticorupție: Noi am solicitat o pedeapsă de 25 de ani de închisoare. Instanța poate să aplice o pedeapsă prin cumul total sau parțial. Vom analiza argumentele care sunt în sentință pentru a decide asupra contestării acesteia în privința blândeții pedepsei. Toate sechestrele, care sunt aplicate în acest dosar, au fost menținute. Suma evaluată a sechestrelor depășește un miliard de lei.
LUCIAN ROGAC, avocatul lui Vladimir Plahotniuc: Apărarea consideră decizia adoptată, astăzi, de către instanța de judecată drept una vădit ilegală. Desigur că vom face uz de dreptul nostru de a o contesta.
Acesta mai este vizat încă în cinci dosare penale: un alt episod din „Frauda Bancară”, uz de acte false, „Metalferos”, „Kuliok”, schema blanchetelor pentru pașapoarte.
Amintim că, pe 22 iulie 2025, Plahotniuc a fost reținut pe aeroportul din Atena, alături de Constantin Țuțu, în timp ce încercau să zboare spre Dubai cu ajutorul unor acte false. Ulterior, acesta a fost extrădat în Republica Moldova după șase ani în care s-a ascuns de justiția de la Chișinău.
Comentarii: 0