Prim-ministra Natalia Gavrilița face declarații false atunci când spune că Igor Dodon și Mișcarea de Alternativă Națională (MAN), fondată de Ion Ceban, apar în lista persoanelor sancționate de Biroul pentru Controlul Activelor Străine al Departamentului de Trezorerie al SUA. 

NATALIA GAVRILIȚA, prim-ministra Republicii Moldova: Pe lista persoanelor sancționate sunt menționați și cei care au beneficiat de ajutor financiar ilegal în timpul campaniilor electorale, ajutor care, de fapt, fură votul veridic al cetățenilor: Igor Dodon și Mișcarea de Alternativă Națională (MAN).

De fapt, au fost sancționați cetățeni ruși, conectați la Kremlin, de serviciile cărora au beneficiat Igor Dodon și MAN. Este vorba despre trei experți în tehnologii politice și Igor Chayka, fiul fostului Procuror General al Federației Ruse. Detalii AICI.

OFAC: Gudilin, Grak și Gonin au fost consilieri ai fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon în timpul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova din 2020. Pe parcursul campaniei, consultanții ruși s-au întâlnit cu un număr mare de membri ai PSRM, care la acea vreme era condus de Dodon. […] Deși eforturile sale de influențare a alegerilor din 2020 și 2021 din Republica Moldova au eșuat, Kremlinul își continuă eforturile pentru a readuce la putere un guvern pro-rus. Recunoscând pierderea sprijinului popular pentru vechea elită politică pro-rusă din Moldova, echipa lui Gudilin a oferit sprijin unui grup politic de opoziție, Mișcarea Alternativa Națională (MAN).

VLADIMIR THORIC, jurnalist de investigație, RISE Moldova: Prim-ministra Moldovei, ca și politician, din păcate, manipulează cu informația pe care a publicat-o SUA, anunțând despre faptul că Ceban și Dodon au fost incluși în lista persoanelor sancționate. În lista celor sancționați sunt doar nouă persoane fizice. Printre ei sunt trei cetățeni ruși despre care noi am relatat, în detalii, în acheta „Kremlinovici”. Este o investigație despre influența administrației președintelui rus asupra Moldovei, asupra politicii moldovenești și despre influența Serviciului de Informații Exterene [al Federației Ruse], în special,  asupra politicienilor moldoveni, printre care Igor Dodon și alți politicieni cunoscuți precum Ion Ceban sau, spre exemplu, bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah. Pe acești trei experți în tehnologii politice, pe care îi cheamă Olga Grak, Iurii Gudilin și Leonid Gonin, SUA i-a inclus în lista persoanelor sancționate pentru ingerința în politica internă a Moldovei și din cauza operațiunilor Kremlinului în Moldova.

Biroul de presă al prim-ministrei neagă falsul.

ANASTASIA TABURCEANU, purtătoarea de cuvânt a Nataliei Gavrilița: Această frază este luată din documentul publicat pe pagina Trezoreriei Guvernului american. Poate formularea un pic duce în eroare, dar persoanele sunt menționate în documentul respectiv ca beneficiari ai banilor de la persoanele menționate pe listă. 

Reporter: Dar recunoașteți că a fost o greșeală de exprimare?

ANASTASIA TABURCEANU, purtătoarea de cuvânt a Nataliei Gavrilița: Nu a fost o greșeală de exprimare. Este o frază întortocheată. Acum noi, da, ne băgăm în semantică și semiologie.

Ilan și Sara Șor, Partidul „ȘOR”, dar și Vladimir Plahotniuc sunt, la fel, în lista celor sancționați de SUA.

Subiect realizat cu sprijinul Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate, Biroul pentru România și Republica Moldova, finanțat în cadrul proiectului „Dezvoltarea cooperării cu societatea civilă în țările Parteneriatului Estic și Rusia” al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Federale Germane. Părerile exprimate aparțin exclusiv autorilor.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.