Zeci de persoane s-au adunat astăzi în fața Curții Constituționale unde, începând cu ora 13:00, se examinează dacă a fost respectată Legea supremă în stat – Constituția, atunci când Guvernul și Parlamentul au hotărât instituirea stării de urgență până în data de 31 mai 2021. 

Sesizările la Înalta Curte au fost depuse de câțiva deputați. Mai întâi a contestat instituirea stării de urgență deputatul neafiliat Octavian Țîcu, tot el președinte al Partidului Unității Naționale. Se întâmpla pe 7 aprilie, la șapte zile de la instituirea stării de urgență.  Peste două zile, deputații PAS Sergiu Litvinenco și Veronica Roșca, au contestat și ei la Curtea Constituțională hotărârile prin care s-a instituit starea de urgență. 

Dacă starea de urgență va fi anulată, președinta Maia Sandu va putea emite, în scurt timp, decretul de dizolvare a Legislativului și va anunța data alegerilor parlamentare anticipate. 

Protestele de la Curtea Constituțională au început de săptămâna trecută – vineri, 23 aprilie – atunci când, în Parlament, 53 de deputați ai Partidului Socialiștilor și ai Platformei Parlamentare „Pentru Moldova”, din care face parte și Partidul „Șor”, au adoptat o hotărâre prin care au retras-o pe Domnica Manole din funcția de judecător la Curtea Constituțională.

Tot atunci, aceeași deputați au numit un nou judecător la Înalta Curte. Este vorba de fostul procuror, Boris Lupașcu. Mai mult, în aceeași zi, majoritatea parlamentară PSRM-Pentru Moldova a votat o Declarație cu privire la recunoașterea caracterului captiv al Curții Constituționale.

Evenimentele de la Parlament au avut loc după ce în data de 15 aprilie, Curtea Constituțională a dat unda verde alegerile anticipate, asta pentru că au constatat că se întrunesc circumstanțele care justifică dizolvarea Parlamentului. Mai exact, niciuna din cele două tentative de învestire a Guvernului într-un termen de 3 luni nu au fost cu succes.

Mai multe detații in acest VIDEO.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.