La școală, în tăcere

30 iulie 2020, părinții unor copii cu deficiențe de auz protestează în fața Ministerului Educației. Protestul are loc după închiderea celor două școli-internat pentru copiii hipoacuzici, aflate în subordinea ministerului.  

VITALIE MEȘTER, director executiv al Centrului pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități: Cu regret, constatăm că sunt mulți copii care nu frecventează școala, există un abandon școlar în rândul elevilor, copiilor cu dizabilitate de auz din considerentul că școlile de cultură generală nu asigură educație în limbajul semnelor pentru acești copii.    

ELENA STĂJILĂ, juristă, Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități: Noi întotdeauna eram împotrivă instituționalizării copiilor, dar și întotdeauna o să fim primii care o să susținem pentru integrarea copilului în familie, dar, vă rugăm, asigurați specialiști calificați în limbajul semnelor în școli generale.

Printre protestatari este și Lidia Țurcan, mama Marinei, un copil hipoacuzic.   

LIDIA ȚURCAN, mama Marinei: Ce să facă copilul de clasa a VI-a în sat la școală, când acolo absolut nimeni nu știu cum să o întrebe cum o cheamă, nu să-i mai predea lecții.  

La trei ani de la proteste, am găsit-o pe Marina la gimnaziul din satul Feștelița, Ștefan Vodă. Este în clasa a viii-a și e asistată de un cadru didactic de sprijin care a învățat din mers limbajul semnelor. 

FEODORA CEBAN, cadru didactic de sprijin, Gimnaziul din satul Feștelița: La început mi-a fost greu cu Marina să mă ocup, fiindcă nu am avut ocazia să lucrăm cu copii cu această dizabilitate, dar treptat am prins firul. Avem diferite exerciții. Iată lucrările Marinei. Să vă arăt teste speciale care…, da, lucrez mult, pentru a face un test îmi trebuie 2-3 ore. Deacu’ știe de substantiv, de verb.

Feodora Ceban nu a frecventat niciun curs aprofundat de studiere a limbajului mimico-gestual. 

FEODORA CEBAN, cadru didactic de sprijin, Gimnaziul din satul Feștelița: Eu am început să studiez limbajul semnelor fiindcă am vrut să arăt că eu sunt cu ea. Împreună ne uitam la calculator și o întrebam cum corect și ea, știți, a observat interesul acesta față de, că eu studiez anume și alfabetul, și limbajul semnelor. Râdea foarte zglobiu când vedea că la mine nu se primește. 

Cadrul de sprijin o însoțește doar  la o lecție de limba română și alta de matematica pe săptămână. Directoarea școlii recunoaște lipsa cadrelor pregătite să lucreze cu copii hipoacuzici. 

VALENTINA CEBOTARI, directorea Gimnaziului din satul Feștelița: Am solicitat de la Centrul raional ca să ne facă niște ședințe de informare, de instruire, astfel am desfășurat 20 de ședințe cu CCF Moldova, s-a lucrat cu logopedul de la Direcția de învățământ. Nu suntem specialiști, cum n-ai da, adică din efortul pe care îl facem, îl depunem, ne descurcăm, dar oricum trebuie specialiști în domeniu. 

În gimnaziul din Feștelița își fac studiile 236 de copii, dintre care 11 au nevoi educaționale speciale. Pe toți cei 11 elevi îi asistă un singur cadru didactic de sprijin. 

LIDIA ȚURCAN, mama Marinei: Școala din sat de la noi nu era pregătită pentru copii surdo-muți. Profesorii nu cunosc limbajul semnelor și lor le e foarte, foarte greu când deodată Marina a venit în sat, chiar foarte greu. Mă duceam cu Marina la lecții, profesorii vorbeau la dânsa, o întrebau, dar dacă ea nu auzea, nu înțelegea. Se uitau profesorii la dânsa și ea la profesor. Ne pare rău că nu o să facă școală, nu face carte. Eu nu știu ce viitor o să aibă. 

Nici mama nu cunoaște suficient de bine limbajul mimico-gestual. Ca să comunice cu Marina, folosește uneori semne inventate. 

LIDIA ȚURCAN, mama Marinei: Prin semne singură m-am învățat de la dânsa, oleacă, dar tot nu cunosc toate, tot limbajul. Ea dacă vede că eu îi arăt și nu înțelege ea ne arată mai bine scrie și prin scris, prin telefon și pe foaie, și încetișor ne descurcăm. 

Mama crede că studiile la Școala-internat pentru copiii hipoacuzici din satul Hîrbovăț, Călărași erau mai calitative. 

LIDIA ȚURCAN, mama Marinei: Acolo învăța, adică acolo făcea carte, acolo tot prin semne și înțelegea chiar și aceeași geografie, chiar și aceeași matematică, dar aici ea, ea face acolo exerciții cu plus, cu minus, dar de fracții – ea nu cunoaște. 

Mama Marinei, alături de alți doi părinți, au dat în judecată Ministerul Educației. Cer studii în limbajul mimico-gestual în școlile generale și oprirea închiderii școlilor speciale. Parte la proces sunt și două organizații neguvernamentale, care au protestat alături de părinți în 2020. 

ELENA STĂJILĂ, juristă, Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități: Am solicitat judecătorului să pună o interdicție de a închide aceste școli sau de a reorganiza aceste școli. De ce am pledat împotriva închiderii școlilor speciale fiindcă am fost conștienți că pentru a asigura învățarea limbajului semnelor în școli de masă este nevoie de timp și de mult timp. Noi avem foarte multe școli în fiecare localitate, nu este previzibil în ce localitate o să mai fie copii cu dizabilități de auz, nu este posibil să pregătești așa de mulți specialiști ca să asiguri acești specialiști să însoțească copilul cu dizabilitate de auz în procesul educațional. A trecut aproape sau mai mult de doi ani din momentul când noi am început să contestăm acțiunile Ministerului Educației și nu avem nicio mișcare, nicio schimbare în acest sens. Până în prezent noi încă nu am avut nicio ședință în fond unde să examinăm anume pretențiile noastre. 

RUSLAN LOPATIUC, președintele Asociației Surzilor din Republica Moldova: Comportamentul ministerului față de copii cu deficiențe de auz eu îl percep ca o discriminare, copii au fost lipsiți de drepturi pentru a primi educația calitativă. Ei sunt lipsiți de acces la viața decentă. El este marginalizat, el nu este socializat, se creează o impresie că acest copil este în afara societății, nu este integrat în societate. Moldova, la moment, nu este pregătită pentru educația incluzivă a persoanelor cu deficiențe de auz.  

Dacă nu-și vor găsi dreptatea în instanță, părinții sunt deciși să ajungă până la CtEDO. 

ELENA STĂJILĂ, juristă, Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități: Dreptul la educație este acel drept care nu justifică amânări, el trebuie să fie realizat azi și acum, într-o formă care este accesibilă pentru copii, reieșind din dizabilitatea acestora. Limbajul semnelor este un limbaj esențial în dezvoltarea copilului cu dizabilități de auz în special în dezvoltarea copiilor surzi, deci fără limbajul respectiv nu este posibil nimic de aflat și nimic de cunoscut despre acest lucru ne vorbește și Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități care obligă statele părți să promoveze limbajul semnelor, să asigure învățarea acestuia, să promoveze cultura surzilor.  

Cu toate acestea, Anatolie Topală, ministrul Educației, se arată mulțumit. 

ANATOLIE TOPALĂ, ministrul Educației: Copii care sunt integrați în școlile tradiționale, elevilor care au cerințe educaționale speciale li se oferă tot suportul necesar pentru ca ei, pentru ei să fie să fie desfășurat un proces educațională astfel încât ei să se dezvolte armonios și să vină școala cu sprijinul tuturor celor necesare, inclusiv, prin curricula adaptată. În acest an noi vom elabora un program pentru educație incluzivă pentru perioada 2024 -2027 în care vom prevedea mai multe măsuri de integrare a copiilor cu cerințe educaționale speciale în școlile din RM. Sunt prevăzute inclusiv formarea cadrelor care oferă astfel de servicii.  

Potrivit statisticilor oficiale, în prezent, în Moldova sunt 310 copii cu deficiențe de auz. Doar 71 de elevi studiază la o școală specială pentru copii hipoacuzici. Instituția se află la Chișinău și este în gestiunea Consiliului municipal. 

Acest video a fost realizat în cadrul proiectului Consiliului Europei ,,Consolidarea diversității și egalității în Republica Moldova”. Opiniile exprimate în video sunt responsabilitatea vorbitorilor și nu reflectă în mod necesar politica oficială a Consiliului Europei.