Tudor Deliu, candidatul Partidului Liberal Democrat la funcția de președinte, s-a lansat în campania electorală vineri, 2 octombrie, în satul său natal – Malcoci, din raionul Ialoveni. La eveniment a participat și Vlad Filat, care a fost reales președinte al PLDM în august 2020, după ce a fost eliberat înainte de termen din penitenciar, unde își ispășea pedeapsa pentru trafic de influență și luare de mită.
Tudor Deliu are 64 de ani. De profesie este filolog. Și-a început cariera în calitate de profesor de limba și literatura română. Apoi a fost primar în satul Răzeni, după care timp de mai mulți ani – lector și conferențiar universitar la Academia de Administrare Publică. În 2010 devine deputat în Parlament pe lista PLDM-ului. Preia șefia partidului în 2018, în timp ce Vlad Filat era în închisoare, iar mai mulți membri au părăsit formațiunea.
Candidatul PLDM declară împreună cu soția venituri salariale, care în ultimii doi ani au depășit cifra de 730 mii de lei. Totodată, din pensie și indemnizații a obținut alți circa 250 de mii de lei. Mai deține în proprietate două apartamente, un garaj și o mașină Toyota Avensis.
Acest subiect a fost realizat cu suportul European Endowment for Democracy (EED). Conținutul acestuia nu reflectă în mod necesar viziunea oficială a EED. Informația și opiniile exprimate în cadrul subiectului ține în totalitate de responsabilitatea autorilor.
Comentarii: 0