VASILE BOLEA, deputat neafiliat: Maia Sandu a dat indicație ministrului Educației, Dan Perciun, ca ei să înceapă lecții propagandistice în școli, tineretului nostru, sub genericul „Ambasadori pentru Uniunea Europeană”. 

Declarație falsă: Lecții propagandistice în școli

DAN PERCIUN, ministrul Educației: Nu sunt lecții, sunt sesiuni de informare pe care le organizează tineri care au vrut să facă parte din această rețea. A fost un apel public pentru tinerii care cred în valori europene și vor să promoveze integrarea europeană, și organizează evenimente și activități cu colegii lor. Aceste activități se desfășoară în afara orelor, ele sunt opționale, participă cei care își doresc. Ceea ce am rugat noi școlile este să asigure accesul și să oferă posibilitatea desfășurării acelor sesiuni, urmând ca elevii, care sunt interesați, să participă la acele discuții, dezbateri și prezentări care au loc. Asta a fost unica noastră solicitare.

ANDREI CURĂRARU, expert, WatchDog: Problema este, până la urmă, despre interpretare. Adică, vedem noi o informare a tinerilor despre integrarea europeană ca și propagandă sau ca o pregătire a acestora să devină cetățeni europeni mai buni. După mine, este o a doua versiune din mai multe motive. Tinerii nu vor obține calificative în legătură cu acest fapt, întâlnirile sunt benevole, ele nu au un caracter repetitiv și sistematic, să spunem că sunt sute de întâlniri în timpul anului. Ele nu afectează, cumva, performanța academică a tinerilor. Respectiv, este o activitate care poate fi calificată, mai degrabă, ca una extracurriculară. Dar, în același timp, putem să privim asta altfel, că această inițiativă vine după deschiderea negocierilor cu Uniunea Europeană. Este pasul concret care ne aduce mai aproape de Uniunea Europeană și de acel obiectiv 2030. 

VASILE BOLEA, deputat neafiliat: Conform Codul Electoral, nu este bine și nu este voie să se vină cu asemenea mesaje propagandistice copiilor noștri care nu au împlinit 18 ani și nu au dreptul de vot sau dreptul de a fi ales. 

Declarație falsă: Conform Codului Electoral, nu este voie să se vină cu asemenea mesaje

Astfel de activități cad sub incidența Codului Electoral doar dacă se face agitație electorală.  

PAVEL POSTICA, vicepreședinte al Comisiei Electorale Centrale: Noi nu trebuie să generalizăm. Noi trebuie să vedem fiecare caz în parte. Toate campaniile desfășurate de către autoritățile publice, cetățeni, organizații neguvernamentale, asociații în cadrul școlilor, deci, ele trebuie să fie în strictă conformitate cu legea. Atât timp cât nu se încalcă în esență și nu sunt efectuate activități de agitație electorală, nu cred că noi putem vorbi de încălcări. 

ANDREI CURĂRARU, expert, WatchDog: Ar putea să fie constatat un conflict de interese în acest sens, mai ales, în contextul în care, în cadrul acestor lecții, s-ar promova deschis opțiunea de vot la referendum. Sperăm că acesta nu va avea loc, fiindcă acesta ar fi o încălcare a legislației electorale. Dar, din câte înțeleg, nu este o inițiativă care va avea loc doar în acest an. Ea va fi constantă și va continua, poate, inclusiv și în perioada în care noi, deja, vom fi membri ai Uniunii Europeane. 

Din iunie 2022, Moldova are statut de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană, iar, de curând, a început procesul de negociere. În acest context, pe 20 octombrie 2024, va avea loc referendumul privind includerea vectorului european în Constituție. 

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.