În data de 2 martie s-a dat start campaniei de vaccinare și în Republica Moldova. Campania națională de imunizare contra Covid-19 include trei etape. La prima etapă au fost deschise peste 100 de centre de vaccinare și au fost imunizați, în special, personalul medical, dar și angajați ai centrelor de plasament. La etapa a doua: 

Ninel Revenco, coordonatoarea campaniei de vaccinare: La această etapă vor fi deschise mai mult de 300 centre de vaccinare și etapa include, în primul rând, vaccinarea persoanelor cu vârsta mai mare de 60 de ani, persoanele care au maladii cronice asociate, cu vârsta de la 18 ani și mai mult, persoanele care activează în instituțiile cu caracter educațional, persoanele care sunt din alte structuri, cum ar fi: Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Interne, Securitatea și altele. Această etapă va dura de la trei până la șase luni, după care urmează etapa a III-a. La nivel național vor fi deschise mai mult de 1 300 centre pentru vaccinare și la această etapă vor fi vaccinate toate persoanele care nu au fost incluse în etapa I și etapa II. 

Persoanele care își administrează vaccinul împotriva Covid-19 semnează un consimțământ prin care își dau acordul să fie imunizate. Semnatarii confirmă, astfel, că sunt informați privind reacțiile adverse care pot apărea. Vaccinurile disponibile în Republica Moldova se administrează în două doze, la un interval de 4-12 săptămâni în cazul vaccinului produs de AstraZeneca și 21 de zile în cazul vaccinului Pfizer și Sputnik V. Iar la administrarea vaccinului chinezesc CoronaVac, se administrează două doze la un interval de două săptămâni.

Ninel Revenco, coordonatoarea campaniei de vaccinare: Febră, durere de cap, cefalee, durere în mușchi, durere în articulații. De obicei, aceste simptome dispar în timp de o zi sau două. Dacă aceste simptome persistă mai mult de două zile și starea se înrăutățește, imediat apelați medicul de familie. Este important că în intervalul între doze noi suntem doar în perioada de a produce anticorpi și noi la fel suntem vulnerabili pentru a face o maladie cum este Covid-19. După doza a doua, deja când ne-am vaccinat, nivelul anticorpilor este în creștere și obținem nivelul anticorpilor maxim la 10-14 zile după vaccinare. 

Atenție, însă, dacă prezentați simptome, vaccinarea este contraindicată. După administrarea vaccinului, persoanei i se va elibera un certificat care confirmă vaccinarea și cu ajutorul căruia va putea călători fără restricții. Administrarea serului nu este obligatorie și este gratuită.

Ninel Revenco, coordonatoarea campaniei de vaccinare: Într-adevăr, orice activitate trebuie să fie benevolă ca și vaccinarea. Nu este obligatorie, dar totodată vin cu un mesaj către toți cetățenii, către toate persoanele, că în anul 2021 noi suntem în toiul pandemiei Covid-19 și noi nu suntem în situația să alegem unul sau alt vaccin. În total, suntem pe glob mai mult de aproape 7 miliarde de persoane. Firmele producătoare nu reușesc să producă în cantitatea necesară vaccin ca noi să alegem care dorim, unul sau altul. Și nu trebuie să pierdem șansa și oportunitatea să ne vaccinăm atunci când ni se propune, din motive că altă șansă putem să nu avem, din varii motive. Și am mai zis-o și o repet, vaccinul care ți s-a oferit astăzi, este colacul salvator pentru a supraviețui. 

Datele Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale arată că doar circa 30% din populația țării acceptă să fie vaccinată, ceea ce reprezintă un indice slab. Asta, în timp ce autoritățile planifică să vaccineze 70% din populația țării pentru a diminua impactul Covid-19.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.