De multe ori, aflăm din știri sau alte materiale jurnalistice că persoanele cu dizabilități psihosociale și intelectuale sunt victimele discriminării, torturii sau alte infracțiuni. Odată cu modificarea Codului Penal și celui Contravențional în luna iulie 2022, astfel de abuzuri pot fi anchetate și din prisma prejudecății, adică niște idei preconcepute sau sentimente de dispreț care stau la baza comiterii infracțiunii. Respectiv, și pedepsele au devenit mai dure. De ce persoanele cu dizabilități psihosociale și intelectuale ajung în astfel de situații? Vă explicăm în continuare. 

ELENA STĂJILĂ, juristă, Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități: Dizabilitatea este un eveniment care poate să apară oricând: în timpul sarcinii, la naștere, în timpul copilăriei sau chiar și la o vârstă mai înaintată. Și cauzele pot să fie diferite. Poate să fie o boală, o afecțiune, o traumă, o traumă psihologică. 

Apariția unei dizabilități psihosociale sau intelectuale nu poate fi anticipată, iar persoanele care suferă de o afecțiune mintală sunt extrem de vulnerabile în fața abuzatorilor, susțin experții. 

ELENA STĂJILĂ, juristă, Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități: Vulnerabilitatea reiese din mai mulți factori. În primul rând, persoanele care se află în instituțiile rezidențiale ele nu pot apela la rudele sale, fiindcă condițiile de plasament nu le permit lor să aibă contacte prea dese cu lumea exterioară. De asemenea, o altă problemă este că nu-și dau seama de faptul că sunt neglijate, abuzate și nu înțeleg despre faptul că au nevoia să solicite ajutor. 

ALEXANDRU CEBANAȘ, avocat, Institutul pentru Drepturile Omului: În unele cazuri s-ar putea profita de această vulnerabilitate pentru săvârșirea unor infracțiuni. Vorbesc de infracțiunile de escrocherie, de furturi și așa mai departe. Legiuitorul nu degeaba, în aprilie 2022, a introdus un șir de modificări la Codul Penal prin care a introdus, inclusiv noțiunea de motive de prejudecată, punând accentul pe protecția acestor categorii de persoane, persoane cu dizabilități, protecția bunurilor acestor persoane, protecția persoanelor care au grijă de persoanele cu dizabilități.

Dacă ești victima unei infracțiuni motivate de prejudecată sau cunoști o astfel de persoană, iată ce trebuie să faci.  

ALEXANDRU CEBANAȘ, avocat, Institutul pentru Drepturile Omului: Odată ce a fost prejudiciată și este victima unei infracțiuni, aceasta poate depune o plângere, poate apela inclusiv la un avocat ales prin contract. Dacă nu are surse și nu-și poate permite, are dreptul să solicite desemnarea unui avocat garantat de stat. 

ELENA STĂJILĂ, juristă, Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități: Este important ca această persoană să fie conștientă de faptul că trebuie să colecteze cât mai multe probe imediat după ce s-a produs infracțiunea. Chiar și să fixeze locul, ora, unde s-a produs infracțiunea. Dacă poate să găsească careva martori, trebuie să le noteze numele, prenumele și numărul de contact ca să-l găsească. Deci, aceste acțiuni sunt foarte importante pentru a ajuta avocatul să pregătească o plângere la Procuratură și să anexeze la plângere toate probele corespunzătoare.

Fii un cetățean informat, cunoaște-ți drepturile și denunță infracțiunile motivate de prejudecată.

Acest video a fost realizat în cadrul proiectului Consiliului Europei ,,Consolidarea diversității și egalității în Republica Moldova”. Opiniile exprimate în video sunt responsabilitatea vorbitorilor și nu reflectă în mod necesar politica oficială a Consiliului Europei.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.