Limba română în școlile din regiunea transnistreană

În regiunea transnistreană, și astăzi, mai sunt vreo 25 de școli în care se scrie românește cu alfabet chirilic, așa cum se întâmpla pe vremurile Uniunii Sovietice. Iar majoritatea școlilor, 135 la număr, sunt de limbă rusă. Totodată, deși alfabetul latin a fost interzis de autoritățile din Tiraspol încă în 1994, mai sunt, totuși, instituții care au luptat și încă mai luptă pentru limba română. 

ION IOVCEV, ex-director, Liceul „Lucian Blaga”, Tiraspol: Atâtea presiuni au fost făcute și bătaie de joc de liceul nostru. Pe pereți era scris ce dorești. Atât de des erau geamuri sparte. Chiar în timpul lecției putea să zboare câte o piatră și să spargă geamul.

Astfel, în regiunea transnistreană sunt, în prezent, opt școli care au păstrat alfabetul latin. Primele două se află la Tighina, cunoscut și ca Bender,  un oraș care, deși se află pe malul drept al râului Nistrului, este sub controlul separatiștilor. Nu departe, pe celălalt mal al Nistrului, la Tiraspol, activează Liceul „Lucian Blaga”. În limba română se studiază și la o școală din orașul Grigoriopol, dar care, temporar, a fost mutată și își desfășoară activitatea la Doroțcaia, un sat aflat sub controlul autorităților constituționale de la Chișinău. O situație similară este și în satul Corjova. Pe lângă gimnaziul din localitate, în Corjova se află, temporar, și Liceul „Mihai Eminescu” din Dubăsari. O altă școală este și în satul din vecinătate, Roghi, la fel, geografic amplasat în stânga Nistrului, dar sub jurisdicția Chișinăului. Cea de-a opta instituție de învățământ în care se predă, în continuare, în limba română este în Rîbnița, un oraș din nordul regiunii separatiste.

De ce alfabetul latin și limba română au fost interzise de Tiraspol și care a fost soarta acestor școli în ultimii 30 de ani? Pentru a înțelege geneza problemei, ne întoarcem în timp, în anul 1989, atunci când Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, pe atunci încă parte a Uniunii Sovietice, a decis, prin lege, trecerea la scrierea cu alfabet latin.  

ALEXANDRU POSTICA, avocat, Promo-LEX: Regiunea transnistreană nu a fost excepție. În regiunea transnistreană, la fel, s-a trecut la grafia latină în perioada anilor ‘90, doar că, urmare a conflictului din ‘92, urmare a faptului că controlul a fost preluat de către forțele secesioniste, s-a început acea luptă împotriva limbii române, împotriva grafiei latine. Mai cu seamă, vorbim despre așa-numita constituție din stânga Nistrului, care prevede că, în regiunea transnistreană, funcționează trei limbi oficiale: limba rusă, ucraineană și limba moldovenească, cu ghilimelele de rigoare, care se bazează exclusiv în baza grafiei chirilice. 

IVAN ȚURCAN, consultant principal, Biroul Politici de Reintegrare: Aceste instituții de învățământ sunt văzute ca un pericol pentru regimul de pe malul stâng, motiv pentru care Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Grigoriopol a rămas fără sediu în anii ‘90, motiv pentru care Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Dubăsari s-a mutat la Corjova, motiv pentru care în anul 2004 Liceul Teoretic „Evrika” a rămas fără clădirea în care Chișinăul a investit milioane de lei. 

De teama persecuțiilor, multe școli din regiune au trecut la grafia chirilică, fiind absorbite de sistemul educațional, controlat de autoritățile neconstituționale de la Tiraspol. Și, după cum v-am spus, doar opt școli au supraviețuit presiunilor, care au culminat în 2004, atunci când mai multe instituții au fost ocupate de miliția transnistreană, pentru a fi închise definitiv, iar părinții și profesorii, care s-au opus, au fost evacuați forțat. 

ALEXANDRU POSTICA, avocat, Promo-LEX: La acel moment, rolul foarte important l-a avut comunitatea internațională care s-a consolidat. Au fost o serie de declarații, apeluri cu privire la inadmisibilitatea unui asemenea comportament barbar din partea administrației secesioniste. 

Situația acestor școli a fost examinată și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cinci cauze, în privința cărora au fost emise trei hotărâri în care sunt, în total, circa 200 de reclamanți: elevi, părinți și profesori. În toate cazurile, Înalta Curte a constatat încălcări grave ale drepturilor omului, cum ar fi: dreptul la educație și viață privată și a obligat Federația Rusă să achite despăgubiri, pe care statul rus nu le-a onorat până în prezent.

ALEXANDRU POSTICA, avocat, Promo-LEX: S-a demonstrat că anume statul rus a deținut și deține controlul politic, militar și economic asupra administrației secesioniste din stânga Nistrului și, prin urmare, a admis ca agenții săi să comită aceste violări ale drepturilor omului în privința reclamanților. Până la momentul de față, au fost emise cel puțin patru decizii și mai multe rezoluții de către Cabinetul de Miniștri, care a atenționat Federația Rusă despre neexecutarea cu rea-credință a hotărârilor. Federația Rusă găsește permanent pretexte și motive să nu execute aceste hotărâri. 

În prezent, în cele opt școli studiază 1.650 elevi, iar numărul lor, în ultimii 20 de ani, a scăzut de trei ori. Nu scad, însă, și presiunile din partea Tiraspolului. 

IVAN ȚURCAN, consultant principal, Biroul Politici de Reintegrare: Problemele periodic apar acolo unde nici nu te aștepți. De regulă, reușim să rezolvăm marea majoritate a problemelor, însă precauția și atenția asupra acestor școli se impune, pe motiv că nu avem nicio garanție că alte probleme nu vor apărea. 

ION IOVCEV, ex-director, Liceul „Lucian Blaga”, Tiraspol: Aceste școli nu le trebuie Tiraspolului, dar totodată și le trebuie, într-un fel oarecare, fiindcă sunt niște pârghii prin care se poate să se influențeze asupra Republicii Moldova. Eu am în vedere, în momente de cotitură. Suntem ostatici, am fost ostatici și am rămas ostatici în regiunea transnistreană. 

Acest material video a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Actorii societății civile – promotori ai schimbării în țările Caucazului de Sud și Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană. Conținutul materialului video aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.