Peste patru milioane de lei, bani publici, au costat deplasările în străinătate ale deputaților și angajaților Secretariatului Parlamentului în 2023. Majoritatea vizitelor de lucru au fost în Vest, în țări membre ale Uniunii Europene, dar și în locuri mai îndepărtate cum ar fi: Emiratele Arabe Unite, India sau peste Ocean – în Statele Unite ale Americii. Regulamentul cu privire la deplasările în interes de serviciu nu stipulează un număr limită sau cât de des aceștia pot călători pe banii noștri, decizia finală fiind luată de președintele Parlamentului, Igor Grosu. Prin urmare, sunt deputați care au avut timp de un an mai mult de zece deplasări peste hotare, în timp ce alții – niciuna. Mai multe detalii, aflați în anchetă.

Această poză de grup pe fundalul mausoleului Taj Mahal din India a publicat-o anul trecut, pe pagina sa de Facebook, deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Marcela Nistor. În aceeași fotografie sunt și alți doi colegi de-ai săi de fracțiune: Eugeniu Sinchevici și Alina Dandara. Deputații PAS au fost și la templul Shankaracharya din orașul Srinagar, care se află la circa 800 de kilometri de capitala Indiei, New Delhi. 

Deputații PAS au avut o deplasare de unsprezece zile în India, în perioada 17 – 27 august 2023. Potrivit informațiilor oficiale, oferite de Secretariatul Parlamentului, aceștia au participat la evenimentul intitulat: „Următoarea generație pentru promovarea democrației”, care a fost organizat de Consiliul Indian pentru Relații Culturale, aflat în subordinea Ministerului de Externe al Indiei. Nu știm cât a costat transportul și cazarea deputaților moldoveni în India, acestea fiind asigurate de autoritățile indiene. Din buzunarul statului au fost scoși doar 12 700 de lei pentru a asigura diurnele celor trei demnitari pe toată durata deplasării. 

EUGENIU SINCHEVICI, deputat, PAS: A fost o invitație personală din partea ambasadorului Indiei în România. Ambasadorul Indiei în România răspunde și de Republica Moldova și în contextul în care domnul ambasador a dorit să contribuie la împuternicirea relațiilor între Republica Moldova și India, a transmis o invitație personală mie și încă la doi colegi.

MARCELA NISTOR, deputată, PAS: Noi atunci am reușit să stabilim, încă nu aveam ambasada, și cumva am reușit să stabilim pașii următori pentru a ajuta viitoarea noastră ambasadoare să se instaleze acolo și deja am încercat să stabilim relații de parteneriat pentru alte instituții de cultură. Ulterior, aceste vizite și colegii de la Ministerul Culturii au fost acolo în India pentru a vedea alte parteneriate, de exemplu, cu instituțiile din producția de film. Pentru că India are o piață foarte largă de afacere și o industrie de milioane în acest domeniu. 

Numele Marcelei Nistor, care este membră a Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, apare și în lista delegației care în perioada 7 – 11 martie 2023 a mers într-o deplasare în Dubai, Emiratele Arabe Unite, împreună cu deputatele PAS: Ana Calinici, fosta membră a Comisiei juridice, numiri și imunități și Marina Morozova, pe atunci membră a Comisiei economie, buget și finanțe. Acestea au primit diurne de 15 mii de lei în total. 

MARCELA NISTOR, deputată, PAS: În Emiratele Arabe noi am fost să vedeam bunele practici care au fost implementate de către Emiratele Arabe pentru drepturi și șanse egale pentru femei. Deci, noi am avut posibilitatea de a vedea cum sunt create hub-uri de reabilitare pentru femei sau cum, de exemplu, o bibliotecă încadrează în interiorul activității sale și activități pentru mame și copii.

În 2023, mai mult de jumătate din aleșii poporului, adică 70 de deputați, dar și 66 de angajați ai Secretariatului Parlamentului, adică: consilieri, consultanți și șefi ai mai multor direcții parlamentare  au avut, în total, 178 de deplasări de serviciu în 30 de țări de pe continentul european cum ar fi: Belgia, Germania, Italia, Republica Cehă și Danemarca, dar și în cealaltă parte a globului, în țări din Asia, precum: Tadjikistan, India, China, Japonia și peste ocean – în Statele Unite ale Americii. Pentru asta, din bugetul Parlamentului s-au alocat 4,3 milioane de lei. Cei mai mulți bani s-au cheltuit pentru transport, mai exact, peste 1,6 milioane de lei, pentru diurne – circa 1,5 milioane de lei, cazare – peste 1 milion de lei și asigurare medicală – 9 600 de lei. Majoritatea aleșilor poporului, care au fost în deplasări de serviciu peste hotare, 60 la număr, sunt membri ai Partidul Acțiune și Solidaritate. Iar zece – deputați ai fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Între timp, doi dintre ei au devenit neafiliați.

Potrivit Regulamentul cu privire la deplasările în interes de serviciu ale deputaților din Parlament și ale angajaților Secretariatului Parlamentului, delegarea acestora „se dispune de Președintele Parlamentului în baza notei informative/invitației respective și a coordonărilor de rigoare”.Cu alte cuvinte, Igor Grosu, speakerul Parlamentului și președintele PAS, este cel care a luat decizia finală, cine și unde să meargă, și tot el este printre cei care au avut cele mai multe deplasări peste hotare în 2023, mai exact, 17 la număr.

Cele mai multe deplasări de serviciu Igor Grosu le-a avut în țări membre ale Uniunii Europene. Pe pagina sa de Instagram, acesta a publicat mai multe fotografii și video-uri din străinătate, alături de oficiali străini din țări precum: Lituania sau Republica Cehă. Igor Grosu a mers și într-o vizită de lucru peste ocean, la Washington, în Statele Unite ale Americii pentru care s-au alocat din bugetul public peste 69 de mii de lei, pentru a acoperi cheltuielile de transport, cazare, diurne și asigurare medicală. 

Tot 17 deplasări de serviciu a avut și Mihail Popșoi, care în 2023 era vicepreședinte al Parlamentului și președintele fracțiunii PAS. Din februarie 2024, acesta deține funcția de ministru de Externe.

Reporter: Dumneavoastră, în anul 2023 intrați în topul deputaților cu cele mai multe de deplasări, cum comentați? 

MIHAIL POPȘOI, vicepreședinte al Parlamentului în perioada 2019 – 2024: Nu doar în topul 2023, dar și în topul 2022, 2021 și 2020 în toți anii, pentru că eu am condus diplomația parlamentară. Așa cum cunoașteți din activitatea mea parlamentară, am fost responsabil de relațiile externe ale Parlamentului. 

Reporter: Vi s-a întâmplat să vi se refuze o deplasare de serviciu? 

MIHAIL POPȘOI, vicepreședinte al Parlamentului în perioada 2019 – 2024: Nu mi s-a întâmplat, pentru că atât timp cât deplasarea este de serviciu și este justificată, nu are cum să fie refuzată. Principalele deplasări pe care le aveam eu erau legate de copreședinția comitetelor parlamentare de asociere a Republicii Moldova – Parlamentul European, împreună cu Siegfried Mureșan, am coprezidat acest comitet important. Deplasările la Bruxelles au contribuit la procesul de integrare europeană pe palier parlamentar. În același timp am condus grupul de prietenie cu Congresul American.

Pe lângă Igor Grosu și Mihail Popșoi, alți deputați ai partidului de guvernare sunt printre aleșii poporului cu cele mai multe plecări peste hotare în 2023. Este vorba despre Ina Coșeru care a avut 16 deplasări de serviciu, Radu Marian – 12 , Igor Chiriac – 11 și actuala vicepreședintă a Parlamentului, Doina Gherman – 10 astfel de deplasări. 

INA COȘERU, deputată, PAS: Ținând cont de faptul că pe sectorul energetic am avut mai multe deplasări și asta era o sarcină, și un sector care este pe agenda Comisiei Mediu, Climă și Tranziție Verde, și eram vicepreședinta acestei comisii, din această cauză și am avut o agenda mai încărcată, inclusiv pe plan extern. Anul acesta, deja fiind președinta Comisiei Politică Externă și Integrarea Europeană, continui să am o agenda încărcată de vizite, reieșind din sarcinile acestei Comisii de Integrarea Europeană și trebuie să menținem dialogul cu partenerii.

RADU MARIAN, deputat, PAS: Noi, ca și deputați, trebuie uneori să mergem la aceste deplasări, să vorbim cu omologii noștri, cu deputații, ca să convingem, inclusiv parlamentele care alocă, de exemplu, aceste bugete, care iau decizii cu privire la, de exemplu, deschiderea negocierii pentru Republica Moldova, să-i convingem de faptul că trebuie să susțină Republica Moldova.

Reprezentanții opoziției parlamentare au mers în mai puține deplasări peste hotare. De exemplu, Vlad Batrîncea care este vicepreședinte al Parlamentului și președintele fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a plecat, în 2023, doar de două ori peste hotare în interes de serviciu: una în Franța, la Strasbourg, pentru a participa la Sesiunea de vară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și alta în Belgia, la Bruxelles, pentru o vizită de studiu. Menționăm că Vlad Batrîncea face parte din Comisia politică externă și integrare europeană.

VLAD BATRÎNCEA, vicepreședinte al Parlamentului: Explicația este că partidul de guvernare încearcă să monopolizeze comunicarea cu partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova, încearcă să prezinte doar informațiile utile pentru ei. Adică, în mare parte, dânșii preferă să comunice fără reprezentanții opoziției. Deci, ei încearcă să promoveze anumite interese politice, de partid, în cadrul acestor platforme internaționale. Din păcate, deseori și când vin funcționari de rang înalt, de exemplu, din Europa în Parlamentul Republici Moldova, au vizite oficiale, reprezentanții opoziției nu sunt invitați.

Aceeași explicație o au și alți deputați care fac parte din opoziția parlamentară.

DIANA CARAMAN, deputată, BCS: Aceasta este un indicator al selectivității. Selectivitatea, din păcate, se observă și în Parlament, inclusiv, pe subiectul deplasărilor. Eu nu solicit nici o deplasare. Pe mine, pur și simplu, nu mă invită, nu mă includ și nici eu, singură, nu solicit pentru că noi avem foarte mult de muncă, aici, în Republica Moldova.

MARINA TAUBER, deputată independentă: Conducerea parlamentului și partidul de guvernământ cumva ne ocolește în acest sens. Deci, niciodată noi nu am primit nicio solicitare să ne implicăm, de aia și nu plecăm în aceste deplasări.

Reporter: Și în ce deplasări dumneavoastră ați fi vrut să plecați, ați scris solictare, dar vi s-a refuzat din varii motive? În ce țări ați vrut să plecați? 

MARINA TAUBER, deputată independentă: Noi nu am depus solicitări pentru că aceste deplasări sunt decise, hai să spunem așa, în comisii, în alte departamente. Ceea ce este legat de partenerii noștri noi primim invitații directe.

L-am întrebat pe speakerul Parlamentului, Igor Grosu, de ce unii deputați din opoziție au mers în maxim cinci deplasări de serviciu peste hotare în 2023, iar alții deloc. Iată care este explicația lui.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: Întâmplarea face că ei mai mult iubesc să călătorească prin Rusia. Și eu, știți, cu tot respectul, dar nu le pot acoperi cheltuielile pentru faptul că merg la țara invadatoare, țara care omoară oameni, copii și bătrâni în țara vecină, Ucraina. Iată, când o să aleagă țări mai democratice, atunci noi, eu, o să dau curs invitației. În rest, îmi pare rău, la invadatori nu de banii noștri. 

Altceva arată datele Secretariatul parlamentului. Într-un răspuns oficial, scrie negru pe alb că din cele 118 solicitări din partea deputaților care au fost înregistrate pe parcursul anului trecut, doar 12 nu au fost acceptate din cauza agendei parlamentare supraîncărcate sau a cheltuielilor exagerate . Printre destinațiile deplasărilor refuzate sunt țări precum: Angola, Regatul Bahrain, Canada, Georgia, Armenia, dar și Suedia, Estonia sau Muntenegru. Lipsește, însă, Federația Rusă . Care e explicația? Ne spune Veronica Vrabie, consultant principal în cadrul Direcției relații interparlamentare din cadrul Secretariatului Parlamentului, una din persoanele care a pregătit răspunsul la solicitarea noastră de informații.

VERONICA VRABIE, consultantă principală, Direcția relații interparlamentare din cadrul Secretariatului Parlamentului: Solicitările acestea, deputații le primesc la direct. Ar fi putut să dea invitația cu demersul de participare direct deputatul, fiind semnat pe antet de deputat, deci, ajungând la președinte, în cazul în care vine refuz, ar fi putut să se ducă direct la deputat. Deci, nu a ajuns în Direcția relații interparlamentare solicitarea respectivă ca să fie cumva contabilizată, adică în sensul să fie inclusă în agenda activităților externe. 

Vrem să fii un cetățean informat, de aceea încercăm, cu fiecare anchetă pe care o facem, să îți arătăm cum sunt cheltuiți banii publici.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.