Satul Cotul Morii a fost strămutat după inundațiile devastatoare din 2010. Deși oamenii locuiesc de ani buni în casele ridicate de autorități în noua localitate, acestea nu apar pe hartă. Datele de la Cadastru arată că pe locul satului, de fapt, sunt terenuri agricole. Multe dintre ele aparțin, culmea, primarului. Acum zece ani, știind că satul va fi mutat, funcționarul a cumpărat pământul, bucată cu bucată, exact pe locul unde se construia noul sat, iar în prezent cere de la stat despăgubiri de zeci de milioane de lei. Cum i-a reușit primarului să pună la cale o astfel de schemă, de-a dreptul ieșită din comun, vă spunem în acest reportaj.
Investigația a fost realizată cu suportul Biroului pentru România și Republica Moldova al Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate în cadrul proiectului „Pe urmele banilor publici”. Părerile exprimate aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă în mod obligatoriu opinia Fundației.
Comentarii: 0