Ce sunt companiile offshore?

În ultimii ani, auzim tot mai des termenul „offshore” pomenit în anchetele procurorilor sau ale jurnaliștilor de investigație, dar și în discursurile politicienilor. Termenul „offshore”, în traducere din engleză, înseamnă „departe de țărm”. Nu în zadar, atunci când vorbim despre zonele offshore, ne referim, în multe situații, la acele state insulare, aflate în largul oceanelor, cum ar fi Mauritius sau Bahamas. Denumite și „paradisuri fiscale”, acestea oferă două lucruri destul de tentante atât pentru oamenii de afaceri, care vor să-și optimizeze cheltuielile, cât și pentru infractori. Este vorba despre taxe extrem de mici și posibilitatea de a ascunde banii murdari sau beneficiarii finali.

ALEXANDRU DONCIU, șef de secție, Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor: Luăm, de exemplu, statul X care se află în Oceanul Atlantic sau Oceanul Pacific. Da, o insuliță micuță și acolo statul, pentru a facilita creșterea economică a sa, permite ca să fie înregistrate companii în statul respectiv fără a prezenta tone întregi de hârtie, documente și multe alte proceduri. Deci este procedura foarte simplificată, se înregistrează doar cu ajutorul unui avocat sau altor persoane interpuse. Tu achiți o taxă fixă anuală pentru întreținerea acesteia în registru, mai mult nimic. Deci, din punct de vedere fiscal, din punct de vedere al impozitelor, taxelor, nu achiți nimic, doar taxa anuală. Nu ai niciun control, nu ești verificat nicicum de către statul acela unde ți-ai înregistrat compania.

Nu doar unele state insulare sunt considerate paradisuri fiscale, dar și multe alte țări, inclusiv continentale, care operează, din punct de vedere fiscal, ca niște offshore-uri.

ALEXANDRU DONCIU, șef de secție, Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor: Sunt multe state care nu sunt în liste sau catalogate ca offshore, dar activează în spiritul offshore. Chiar și pe continentul european sunt foarte multe jurisdicții care, din punct de vedere diplomatic, dacă ai spune că sunt paradisuri fiscale cred că i-ai supăra, dar, în realitate, activează foarte bine după acest principiu.

De cealaltă parte, dacă vrei să pui pe roate o afacere într-o țară care nu este un paradis fiscal, așa cum e Republica Moldova, trebuie să fii gata să pregătești seturi de documente, să fii constant verificat de autoritățile fiscale și să declari beneficiarul efectiv al companiei.

ALEXANDRU DONCIU, șef de secție, Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor: Dacă cineva din străinătate ar solicita documente pentru o companie din Republica Moldova, ar obține foarte multe informații: impozite, import, taxele care au fost achitate, cine sunt beneficiarii, cine sunt contabilii, adresele juridice, conturile pe care le dețin, sunt foarte multe informații și atunci e ok. Dar, pe de altă parte, dacă facem o paralelă cu companiile offshore, ce informații obții? Nimic. Doar când a fost creată și de către cine. Dar persoana aceea este o persoană interpusă sută la sută.

ION PREAȘCA, jurnalist de investigații, RISE Moldova: De exemplu, registrul din Belize nu este public. Ai găsit compania, tu nu poți afla cine-i, ce-i cu ea, ce activități are. Doar este publicat într-un monitor, o gazetă oficială în care era spus: iată aceste companii au fost înregistrate în anul cutare. Mai multe informații nu găsești despre dânsa. Dar ea, se poate întâmpla, că deține active de zeci de milioane într-o țară. Tu ți-ai fondat o companie și ai pus acolo bani, dar nimeni nu știe că tu ai acolo compania respectivă. Și poți să fii și un prim-ministru, și un hoț.

Chiar dacă nu e interzis de lege să deții o firmă înregistrată într-un paradis fiscal, cert e faptul că aceste entități sunt deseori folosite în tranzacții de spălare de bani, scheme de corupție și crimă organizată. În cazul dat, nu mai vorbim despre o simplă optimizare fiscală, dar despre niște activități ilegale, în urma cărora are de pierdut fiecare dintre noi.

ION PREAȘCA, jurnalist de investigații, RISE Moldova: Aici e rolul autorităților fiscale, vamale, etc. Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor îi monitorizează și adună material probatoriu ca să arate că, în cazul acesta, e evaziune, e spălare de bani sau e o simplă optimizare fiscală. Anul trecut, de exemplu, să zicem, tot business-ul moldovenesc a avut un profit, ipotetic, de un miliard de euro. Impozitul pe venit trebuia să fie, de exemplu, 120 de milioane de dolari. Dar dacă jumătate din acesta s-a dus peste hotare, respectiv s-a redus de două ori. Dar mai sunt formule de tipul: banii obținuți din aceleași tranzacții, achiziții publice și anume prin faptul că se majorează costurile reale. Respectiv, în loc de 100 sau un km de drum, se repară doar jumătate de km. Deci, pierd toți cetățenii. E un instrument de îmbogățire a unui cerc restrâns de persoane și de sărăcire a țării.

Fii un cetățean informat!

Subiect realizat cu sprijinul National Endowment for Democracy (NED). Conținutul și opiniile exprimate aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă punctul de vedere al NED.