Proprietățile MMZ de pe malul drept al Nistrului

La marginea satului Boșernița, o suburbie a orașului Rezina, se află unul dintre bazinele de acumulare ale stației de purificare a apei din localitate. Deși se află pe malul drept al Nistrului, servește drept o verigă importantă în lanțul de producție și funcționare a uzinei metalurgice din Rîbnița, care se află pe celălalt mal al râului Nistru. Uzina, care este una dintre principalele surse de finanțare a regimului separatist de la Tiraspol, deține și o stație de pompare a apei în satul Tarasova. Mai mult, acum 13 ani, a reușit să privatizeze și terenurile aferente, altădată proprietate publică. Detalii, în ancheta realizată de Zona de Securitate și CU SENS. 

Bărbatul din imagine este angajat al Întreprinderii de stat „Servicii Pază” a Ministerului Afacerilor Interne. Are grijă de stația de purificare din Boșernița, care deși se află pe malul drept al Nistrului, aparține Uzinei Metalurgice Moldovenești din regiunea transnistreană, cunoscută și ca MMZ. În acest sens, pe 1 ianuarie 2025, a fost semnat un contract de servicii de pază, valabil un an, în valoare de peste 1,4 milioane de lei, care includ și servicii de pază ale stației de pompare din Tarasova.

Stația din Boșernița este formată dintr-un ansamblu de construcții, instalații și bazine acvatice ce se întind pe o suprafață de aproape 13 hectare. A fost construită pe timpul sovietic, ajungând, în 1988, printr-un act de transmitere-primire, în gestiunea uzinei metalurgice din Rîbnița. În 2001, acest act, despre care nu știm prea multe, a servit drept temei pentru înregistrarea stației la Cadastru, în proprietatea uzinei. Ce-i drept, doar construcțiile, nu și terenul aferent, care, până în 2012, au fost în proprietatea orașului Rezina. Mai mult, în perioada 1993 – 2010, adică vreo 17 ani, Rezina a fost asigurată cu apă potabilă de la această stație, ne spune Veaceslav Curti, administratorul întreprinderii municipale „Servicii Comunal-Locative” care gestionează aprovizionarea cu apă a orașului. Acesta explică de ce apa purificată aici este vitală pentru activitatea uzinei din regiunea separatistă transnistreană.

VEACESLAV CURTI, administratorul Î.M. „Servicii Comunal-Locative”, Rezina: În acest proces le trebuie apă moale, dacă nu ei distrug utilajul care e foarte scump.

Reporter: Deci, această apă este vitală pentru buna funcționare a uzinei?

VEACESLAV CURTI, administratorul Î.M. „Servicii Comunal-Locative”, Rezina: Da. 

Reporter: Dar apa care este tratată la stația de mai sus de unde ne aflăm noi, cum este transportată la MMZ, pentru că se află pe partea stângă a Nistrului?

VEACESLAV CURTI, administratorul Î.M. „Servicii Comunal-Locative”, Rezina: În urma tratării, apele sunt pompate în rezervoare. Ei au rezervoare pe teritoriul de 5-10 mii de [metri cubi] și apoi este pompată, deja printr-o conductă, prin spate, pe de la deal de pod, este pompată la uzină metalurgică. 

Apa provine din Nistru, dar și din niște izvoare care se revarsă în râu, aflate la circa 17 kilometri distanță de stația de purificare de la Boșernița. Mai exact, în satul Tarasova care, la fel, se află pe malul drept al Nistrului. Aici e stația de pompare care, de asemenea, aparține Uzinei Metalurgice Moldovenești din Rîbnița și este păzită tot de aceeași întreprindere de stat a Ministerului Afacerilor Interne. 

VEACESLAV CURTI, administratorul Î.M. „Servicii Comunal-Locative”, Rezina: Prin stația de pompare de la Tarasova se pompează o cantitate de apă printr-o conductă cu diametrul cuprins între 0,9 și 1 metri la stația de tratare din satul Boșernița, care aparține MMZ-ului. 

Reporter: Care se află în spatele dumneavoastră?

VEACESLAV CURTI, administratorul Î.M. „Servicii Comunal-Locative”, Rezina: În spatele meu. 

Uzina Metalurgică Moldovenească din Rîbnița, este, de jure, o societate pe acțiuni de tip deschis, înregistrată, în 2003, la Agenția Servicii Publice a Republicii Moldova. De facto, este controlată de regimul separatist de la Tiraspol. Asta nu a împiedicat-o să obțină autorizații de mediu pentru folosirea apei din Nistru, emise de Agenția de Mediu. Ultima autorizație a fost semnată, în martie 2019, inclusiv de Grigori Carpov, pe atunci inspector principal în cadrul Inspecției pentru protecția mediului Rezina, avansat, între timp, în funcția de șef.

Reporter: Dar când a fost ultimul control?

GRIGORI CARPOV, şeful Inspecției pentru protecția mediului Rezina: În 2019, când au primit autorizația.

Reporter: Au trecut cinci ani de la ultimul control?

GRIGORI CARPOV, şeful Inspecției pentru protecția mediului Rezina: Da, deja o să punem în planul de control și o să verificăm.

Autorizația a fost emisă pentru utilizarea specială a apei și e valabilă până în 2031.

GRIGORI CARPOV, şeful Inspecției pentru protecția mediului Rezina: Au dreptul să capteze, să purifice și să folosească apă. N-am avut niciodată nici întrebări, nici încălcări. De când eu activez aici, din 2002, din martie, n-aveam nicio sancțiune la aceste două obiecte. Ei sunt conformați. N-am depistat nicio încălcare. Nu degeaba a fost acolo amplasată. Acolo sunt, cred că izvoare. Acolo, cum au mai spus specialiștii, apa nu-i chiar din Nistru. Acolo e din izvoare. 

Dar cum a reușit uzina metalurgică din Rîbnița să privatizeze terenurile? Totul ar fi pornit în 2003. Atunci, în fruntea orașului Rezina a fost ales candidatul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, Mihail Cuț. La acea vreme, orașul deținea terenul aferent stației de la Boșernița, nu și pe cel aferent stației de la Tarasova. Așa că, peste șase luni de la instalarea în fotoliul de primar, Cuț reușește să-l treacă și pe acesta în proprietatea orașului Rezina, prin Hotărâre de Guvern. 

MIHAIL CUȚ, primarul orașului Rezina în perioada 2003-2007: Am lucrat la acest contract doi ani, pentru că au fost pretenții. Atât de multe întrebări. Am încheiat contractul pentru ca tot pământul să aibă un singur proprietar, primăria. Am fost și la guvern ca să schimbăm proprietarul terenului. Am schimbat granițele a trei primării. Am schimbat granițele raionului.

Pe 18 decembrie 2003 a fost întocmit actul de preluare și predare a terenurilor aferente care a fost semnat, inclusiv, de reprezentantul uzinei metalurgice. Peste doar două săptămâni, în prima zi a anului 2004, Primăria orașului Rezina și Uzina Metalurgică Moldovenească semnează două contracte: unul – de dare în arendă a terenurilor aferente stațiilor uzinei, pe un termen de 22 de ani, adică până în 2026, și altul – de vânzare a apei potabile orașului Rezina. Peste șase ani și jumătate, mai exact, în septembrie 2010, uzina nu a mai vrut să arendeze terenurile, dar a decis să le cumpere. Respectiv, a făcut o solicitare în acest sens Consiliului orășenesc Rezina, însă a primit refuz cu votul a 16 consilieri. Singurul care a fost de acord să fie înstrăinate terenurile a fost același Mihai Cuț, pe atunci consilier orășenesc.

Înțelegând că erau șanse mari să piardă terenurile, proprietate publică, Consiliul orășenesc Rezina a decis să trimită o scrisoare în adresa prim-ministrului de atunci, Vlad Filat, cu solicitarea să fie preluate în proprietatea statului. Asta, deoarece stațiile de la Boșernița și Tarasova sunt „de importanță națională” și „au fost construite în scopul aprovizionării cu apă a raioanelor Rezina, Șoldănești, Florești, Camenca, Telenești și Orhei”. Guvernul, se pare, nu a reacționat, iar pe 17 martie 2012 Consiliul orășenesc Rezina a aprobat vânzarea terenurilor. Suma tranzacției: puțin peste jumătate de milion de lei, adică circa 30 de mii de lei per hectar. Care a fost, de fapt, poziția Guvernului? Am vrut să aflăm de la premierul de atunci, Vlad Filat. La telefon, acesta a dat de înțeles că are nevoie de timp ca să se documenteze la acest subiect.

VLADIMIR FILAT, prim-ministru în perioada 2009-2013: Deci, discuția poate fi foarte lungă și foarte speculativă. Dați-mi voie eu să mă documentez și revin cu un telefon. Bine?

Filat nu a mai revenit, însă. Iar după mai multe încercări eșuate de a stabili un interviu sau de a obține, cel puțin, un răspuns în scris, l-am căutat la sediul Partidului Liberal Democrat din Moldova, al cărui președinte este. Precizăm că până la publicarea subiectului, Filat nu ne-a răspuns la întrebări. Revenim la Rezina. Întâmplător sau nu, dar în perioada în care pe holurile Primăriei se discuta despre vânzarea terenurilor, mai era încă o problemă de rezolvat – dependența față de uzina metalurgică din Rîbnița, care a început să reducă semnificativ volumele de apă spre sfârșitul anului 2009. 

VEACESLAV CURTI, administratorul Î.M. „Servicii Comunal-Locative”, Rezina: Pe timp de iarnă ne-au limitat, numai 800 de metri cubi ne permitea să luăm de apă. Evident, 1 000 de metri cubi eu n-am de-o lua. Și-n timpul acesta, momentan, a căzut. Orașul trebuie să înghețe ori trebuie să începem a da apă pe grafic orașului. E ieșire din comun.

Mai mult, uzina a dat în judecată primăria și Întreprinderea Municipală „Servicii Comunal-Locative” din Rezina, invocând o datorie de circa 159 de mii de dolari, acumulată doar în perioada august-decembrie 2009. În urma procesului, Primăria orașului Rezina a fost nevoită să achite uzinei metalurgice din Rîbnița o sumă de peste 1,8 milioane de lei.

SIMION TATAROV, primarul orașului Rezina: În 2012 Primăria orașului Rezina avea sechestru pus pe conturi și a fost obligată să plătească și penalități către uzină metalurgică,  pentru că a fost un contract de furnizare a apei de la aceasta stație către oraș. Acel contract a fost semnat de către primarul de la acele vremuri ca, pe urmă, în 2012, respectivul primar să reprezinte uzina metalurgică în instanța de judecată împotriva Primăriei orașului Rezina. Adică au fost multe minuni de-a lungul anilor. 

Mihail Cuț și-a încheiat mandatul de primar în iunie 2007 și, supriză. În scurt timp s-a angajat la Uzina Metalurgică din Rîbnița. O confirmă chiar el, la telefon, deoarece nu a acceptat să discute cu noi față în față.

Reporter: Când uzina metalurgică s-a judecat cu primăria, ați avut vreun rol sau nu?  

MIHAIL CUȚ, primarul orașului Rezina în perioada 2003-2007: Adică, pentru ce s-a judecat? Când au fost blocate conturile? 

Reporter: Da.

MIHAIL CUȚ, primarul orașului Rezina în perioada 2003-2007: Desigur. La momentul dat, eu am trecut să lucrez la uzina metalurgică. Noi nu ne judecam în regiunea transnistreană, ne judecam în Republica Moldova. 

În toamna anului 2009, autoritățile locale au decis să repare fântânile arteziene care, pe vremuri, făceau parte din sistemul de aprovizionare cu apă a orașului Rezina și să nu mai depindă, astfel, de furnizorul din regiunea transnistreană.

VEACESLAV CURTI, administratorul Î.M. „Servicii Comunal-Locative”, Rezina: Primăria nouă ne-a oferit atunci 170 000 [de lei] cu care noi am reparat fântânile arteziene. În schimb, noi nu reușim să le dăm în exploatare. Și noi am mers la întrerupe. Adică, noi am mers la a interzicere alimentarea orașul cu apă, că noi înghețam orașul, erau mai mari cheltuielile. Asta a fost o ieșire din situație, independență față de partea stângă a Nistrului.

Totuși, calitatea apei este mai proastă decât cea care venea din Nistru, ne spune Curti.

VEACESLAV CURTI, administratorul Î.M. „Servicii Comunal-Locative”, Rezina: E altă diferență de apă, asta e cu totul altă apă. Asta e apă dură din fântânile arteziene. Apa de la Boșernița e apă de suprafață, e apă moale, apă ușoară.

Reporter: Și este de o calitate mai bună?

VEACESLAV CURTI, administratorul Î.M. „Servicii Comunal-Locative”, Rezina: Calitatea apei este alta. Filtrarea apei de suprafață este mai eficientă, adică mai ieftin costă filtrarea. Aș spune că e mai bună ca asta din fântâni. E cu totul altă apă.

Totuși,decizia de a scăpa de dependența de Uzina Metalurgică Moldovenească din Rîbnița a fost una bună, concluzionează primarul orașului Rezina.

SIMION TATAROV, primarul orașului Rezina: Am revenit la sonde din cauza că ajunsesem să fim șantajați. Iar apa este un produs social. Când este zi de zi la robinet noi nu înțelegem cât e de bine să ai apă la robinet. Când dispare, s-a produs un accident, o situație de avarie atunci înțelegem ce înseamnă un serviciu de calitate. Noi îl avem asigurat. Și să devenim dependenți ori să nimerim într-o zonă de incertitudine, pentru noi este inacceptabil.