Din iulie 2022, în urma unor modificări ale Codului Penal și cel Contravențional, polițiștii trebuie să fie mai atenți atunci când investighează cazurile în care infractorii au acționat fiind mânați de prejudecată. Mai exact, la baza unor astfel de infracțiuni stau, de regulă, niște idei preconcepute ori sentimente de dispreț și ură față de persoane care au o anumită origine etnică, națională sau socială, religie, identitate de gen, stare de sănătate sau alte caracteristici. Mai mult decât atât, noile prevederi legale califică și pedepsesc mai dur infracțiunile motivate de prejudecată, față de fapte similare obișnuite, fiind considerate mai grave.

LUDMILA OSTAP, șefa Secției urmărire penală, IP Telenești: Pentru că prejudecata este o atitudine negativă pe care o are față de cineva și cumva este intenția directă, este o ură. S-a acționat, bineînțeles, cu un alt grad de vinovăție, s-a ales victima intenționat.

IGOR POCRÎȘ, șeful Sectorului de poliție nr. 3, IP Buiucani: Vorbind de polițiști sau de orice om în societate, noi fiecare avem stereotipurile noastre, fiecare avem prejudecățile noastre, dar acesta nu este motiv pentru a încălca legislația în vigoare.

Noile modificări legislative impun oamenilor legii să ia în considerare o serie de factori atunci când documentează cazurile la fața locului, pentru a vedea dacă este sau nu vorba de vreun motiv de prejudecată.

LUDMILA OSTAP, șefa Secției urmărire penală, IP Telenești: Sunt niște indicatori la care ar trebui organul de poliție să fie atent. Și aici e vorba de, să zicem, locul comiterii faptei. De exemplu, fapta a fost comisă în apropierea unui cimitir sau a unui lăcaș de cult, sau în locul unde sunt organizate diferite sărbători religioase specifice unei anumite comunități, sau cum ar fi în Chișinău, când se desfășoară marșul persoanelor LGBT. Adică, anume acolo a ales agresorul ca să comită fapta. Timpul comiterii, iarăși, este dimineața, când, de fapt, frecventează anumite locuri sau lăcașe victimele sau potențialele victime. Este necesar să atragem atenție la expresiile care se folosesc de agresor în timpul comiterii faptei, la mesaje lăsate la fața locului. 

IGOR POCRÎȘ, șeful Sectorului de poliție nr. 3, IP Buiucani: Ulterior discutând cu martorii poate să spună: „Uitați-vă, eu, auzind când îl agresează, i-a strigat: „Măi, cioroiule!” sau „Ești de altă origine!”, sau că „Tu, cu religia ta, ai venit și ne încurci pe noi să trăim!”. Toate nuanțele acestea, noi ar trebui să le cunoaștem și ar fi bine și martorii să ni le relateze. 

De aproape un an, cei care comit infracțiuni sau contravenții motivate de prejudecată, riscă și pedepse mai dure. Spre exemplu, profanarea unui mormânt sau monument, care este o infracțiune penală, se pedepsește, în mod normal, cu amendă minimă de 37 500 de lei, iar pedeapsa maximă poate ajunge până la doi ani de închisoare. Pe când, pentru aceeași faptă, motivată de prejudecată, amenda este cu 15 000 de lei mai mare, iar făptașul poate primi până la patru ani de detenție, adică un termen dublu. Un alt exemplu, pedeapsa cu închisoare pentru omor, dacă este comis din motive de prejudecată, crește cu cinci ani și poate ajunge până la detenție pe viață. 

De la adoptarea modificărilor la lege, în primele zece luni, organele de drept au înregistrat patru infracțiuni motivate de prejudecată și peste 70 de contravenții, majoritatea cazuri de huliganism nu prea grav.

LUDMILA OSTAP, șefa Secției urmărire penală, IP Telenești: Cel mai des sunt victimele acestor categorii de infracțiuni sau contravenții persoanele de etnie romă și aici sunt raioanele unde sunt preponderent locuitori de etnie romă. Cazurile pe care le-am mai avut în Republica Moldova sunt persoanele de culoare. Recent, în municipiul Chișinău este înregistrat un caz cu un cetățean străin. La fel, persoanele LGBT. Motivul pentru care sunt atât de puține infracțiuni înregistrate și investigate: reticența victimei de a se adresa și de a enunța motivul pentru care ea a fost victima anumitei acțiuni și al doilea, că poate superficial s-a tratat de către organele de drept motivul real de comitere a faptei. 

Dacă ești victimă sau martor la o infracțiune motivată de prejudecată, comunică oamenilor legii informații relevante care ar putea explica motivele din spatele infracțiunii. Dacă crezi că ai fost nedreptățit, apelează la serviciile unui avocat. Cunoașteți drepturile și cere să fie respectate! 

Acest video a fost realizat în cadrul proiectului Consiliului Europei ,,Consolidarea diversității și egalității în Republica Moldova”. Opiniile exprimate în video sunt responsabilitatea vorbitorilor și nu reflectă în mod necesar politica oficială a Consiliului Europei.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.