Victor Pleșcanov, locuitor al regiunii transnistrene, a fost condamnat în 2022 de regimul separatist de la Tiraspol la trei ani și două luni de pușcărie după ce a arborat la balconul locuinței sale steagul Ucrainei. Potrivit Biroului Politici de Reintegrare, Pleșcanov este acuzat de „incitare la extremism”. Oficial, totul a pornit în martie 2022 de la un schimb de replici într-un magazin de unde Pleșcanov împreună cu soția sa a cumpărat stofa pentru a coase steagul ucrainean. 

OXANA LOPUȘNEAK, soția lui Victor Pleșcanov: În magazin, el a atras atenția la perete că pe acesta era arborat drapelul Federației Ruse și al regiunii transnistrene și el a zis: „Dar unde este cel ucrainean?!”. El era foarte mândru că l-a arborat, pentru că, cu adevărat, arăta frumos pus la balcon, dar așa cum noi locuim într-un cartier unde sunt angajați la stat, de la bănci, foști primari, eu așa înțeleg că ei s-au speriat când au văzut steagul acesta enorm că stă expus la balconul nostru și flutură, și au chemat miliția. Ei au întrebat: „De ce vreți steagul ucrainean?”. El a zis: „Eu vreau să-l arborez la balcon și lasă MGB-ul să-i fie frică”. Peste o vreme, la noi a venit inspectorul, a bătut la ușă, eu am deschis și el a zis că pe numele nostru este o sesizare de la magazinul de stofe, că am perturbat ordinea publică.

Pe 10 iunie 2022, bărbatul a fost pedepsit pentru huliganism, fiind plasat în arest timp de cinci zile. Pe când se afla în detenție, lui Pleșcanov i-a fost deschis un dosar penal pentru „incitare la extremism”. 

OXANA LOPUȘNEAK, soția lui Victor Pleșcanov: Pe data de 13 iunie, când eu încă credeam că el va sta în arest doar aceste cinci zile, ei au organizat o judecată de tip închis, fără a anunța familia, fără a permite ca el să se expună. Ei au organizat ședința închisă, secretă, așa cum ei au zis, judecată unde au prezentat un dosar penal care era deschis încă din mai, nu mai țin minte pe ce dată – „extremism”, că cineva ar fi văzut pe Facebook că el a scris acolo: „Slavă Ucrainei și moarte pmr”, moarte pentru așa-zisa pmr.

PAVEL CAZACU, avocat, Promo-LEX: Nu este o practică nouă pentru cei de la Tiraspol ca să aplice de la început o sancțiune administrativă sau contravențională, iar ulterior să documenteze mai bine și să pornească o cauză penală cu sancțiuni mult mai drastice. Dânsul a fost condamnat sau persecutat pentru că a susținut Ucraina, a fost solidar cu oamenii din Ucraina și pentru că a condamnat armata Federației Ruse care este dislocată ilegal în regiunea transnistreană, dar și acțiunile Federației Ruse în raport cu Ucraina. Din păcate, acest teritoriu din regiunea transnistreană este un teritoriu special, specific, cu un context specific și oamenii care se află acolo, din păcate, sunt ostaticii acestei administrații, de facto. Acest dosar este, evident, nu doar unul ilegal, este unul evident politic sau cu iz politic, când un om pentru un discurs firesc, în limitele libertății de exprimare, a fost sancționat și a fost condamnat la peste trei ani de detenție, ceea ce este absolut inuman. 

Fiind deținut în condiții inumane și degradante, bărbatul ar fi încercat să-și pună capăt zilelor.

PAVEL CAZACU, avocat, Promo-LEX : Noi am expediat o cerere la CtEDO în decembrie 2022. Pe același caz a fost expediată, de către un alt avocat din regiunea transnistreană, o cerere mult mai devreme. Deci, în prezent, sunt două plângeri, practic, pe același caz la Curtea Europeană. Acum, Curtea urmează să se expună. Noi înțelegem că, oricum, urmează un proces îndelungat. Între timp, în paralel, avem așteptări foarte mari din partea autorităților Republicii Moldova, din partea Procuraturii, din partea reprezentanților Guvernului, în cazul de față, Biroul Politicii de Reintegrare.

De cealaltă parte, autoritățile constituționale de la Chișinău califică cazul ca fiind unul complicat. 

OLEG SEREBRIAN, vicepremier pentru Reintegrare: Noi încercăm să sensibilizăm nu doar OSCE-ul, dar şi Consiliul Europei şi să strângem informaţii pentru a lua măsuri cu cei care au îngrădit libertatea domnului Pleşcanov, pentru că şi ei, prin acţiunile lor, sunt pasibili de dosare în partea dreaptă. Aceste abuzuri, fireşte că, nu vor trece neobservate de organele de justiţie ale Republicii Moldova în momentul în care vor fi definitiv probate.

****

Un schimb de replici între șoferul unui microbuz și un tânăr de 23 de ani a avut loc în noiembrie 2022, în regiunea transnistreană, din cauza afișării literei „Z” într-un microbuz de linie.   

GHEORGHE (prenume schimbat), victimă a regimului de la Tiraspol: Înainte de a ieși, chiar în momentul când mă pregăteam să ies la stația mea, am văzut că lângă șoferul microbuzului este agățată litera „Z”. Am decis să filmez pentru ca să-i arăt prietenului meu. Eu înțelegeam foarte bine poziția mai multor oameni care susțin Rusia, dar chiar în așa mod deschis nu am văzut. Am trimis video-ul tovarășului meu și el, mai departe, nefiind atent, l-a publicat într-un grup și, iată așa, organele de drept au aflat despre el și peste aproape 5-6 ore ei, deja, erau lângă casa mea. M-au urmărit și m-au prins, m-au băgat în mașină și m-au dus. M-au dus, din câte înțeleg, chiar la șef, pentru ca eu, în fața șefului, să încep a mă justifica, de ce am făcut acest lucru. Adică, nu mi se incrimina nicio învinuire pe niciun articol. Pur și simplu, ca niște bandiți, au început să mă întrebe referitor la anumite acțiuni ale mele.

Tânărul a fost impus de miliție să-și ceară scuze de la șoferul microbuzului. 

GHEORGHE (prenume schimbat), victimă a regimului de la Tiraspol: Mi-am cerut scuze față de șoferul microbuzului prin intermediul camerei de filmat, am zis că am greșit. Am spus tot ce au vrut ei să audă la acest subiect. În continuare, ei m-au dus la inspectoratul de poliție din Bender. Acolo, deja, au început să mi se aducă anumite învinuiri și amenințări, chipurile am provocat o bătaie, am ofensat șoferul de microbuz, am jignit pasagerii.

În noiembrie 2022, a fost sancționat pentru huliganism și ținut în arest timp de patru zile. 

GHEORGHE (prenume schimbat), victimă a regimului de la Tiraspol: La început, am încercat, cumva, să mă lupt pentru drepturile mele, să le zic despre dreptul la exprimare și drepturile omului, la care ei mi-au râs în față, mi-au dat de înțeles că nu am ales locul potrivit în care să vorbesc despre libertatea de exprimare și drepturile omului. Mi-am ispășit pedeapsa, m-au eliberat. Ulterior, în următoarea zi, am fost contactat de poliția moldovenească. Inițial, nici nu am înțeles cine m-a sunat. Mă la adresa unde m-au invitat și începe discuția cu poliția moldovenească, adică ei încep să clarifice, de fapt, ce s-a întâmplat, din ce motiv mi-au deschis dosar și m-au reținut. Eu le-am explicat tot și, iată așa, totul s-a terminat. Ei m-au ajutat să-mi fac documentele moldovenești. Mi-am făcut documentele și m-am dus în Europa la muncă. 

Între timp, soția și copilul lui au părăsit regiunea transnistreană și au rămas să locuiască în partea  dreaptă a Nistrului. 

GHEORGHE (prenume schimbat), victimă a regimului de la Tiraspol: În luna martie a acestui an, împreună cu familia am mers, din nou, în regiunea transnistreană. Am stat acolo câteva zile. Pe mine, iarăși, mă închid. Apropo, mi-au luat probe pentru analize dacă am consumat substanțe narcotice. Mă sună inspectorul de sector și îmi spune că în analizele mele au găsit ceva. 

Așa a aflat că este vizat, de fapt, într-un dosar privind „reabilitarea fascismului”.

GHEORGHE (prenume schimbat), victimă a regimului de la Tiraspol: Litera „Z” din microbuz era făcută din panglica Sfântului Gheorghe. Au făcut o expertiză lingvistică a videoului și au răsturnat totul în așa fel, susținând că eu m-am expus împotriva panglicii Sfântului Gheorghe, dar nu împotriva literei „Z”. Mi-au aplicat arest la domiciliu, am mai stat închis încă trei zile, mi se pare. Am ieșit eu din arest la domiciliu și în aceeași zi mi-am luat familia și am plecat de acolo. Pe mine m-au învinuit că m-am adresat poliţiei Moldovei după ajutor, adică am scris nişte plângeri pe autoritățile transnistrene, iar în regiunea transnistreană acest lucru e interzis. Mă aşteaptă trei ani de închisoare, după cum mi-a zis anchetatorul, pentru reabilitarea fascismului, încă un an jumătate – pentru răspândirea videoului şi cinci ani – pentru adresarea la poliţia Moldovei. 

Refugiați în dreapta Nistrului, au sperat să primească mai mult ajutor din partea autorităților de la Chișinău. 

PAVEL CAZACU, avocat, Promo-LEX: A primit ajutor doar de la persoane private sau de la anumite asociații obștești de caritate, ceea ce este un indicator. Dacă problemele din regiune sunt un indicator al persecutării din partea regimului de la Tiraspol, lipsa de ajutor aici este un indicator cât de mult nu le pasă de oamenii din regiunea transnistreană, nici măcar la nivel legislativ. Ad-hoc se mai găsesc uneori soluții, dar nu există un mecanism care să ajute plenar aceste persoane, ca autoritățile de la Chișinău să nu mai intervină ca un pompier, dar să intervină masiv, să ofere ajutor și să protejeze aceste victime de abuzurile care au fost comise în regiune.

OLEG SEREBRIAN, vicepremier pentru Reintegrare: Am apelat atunci la municipalitate, la primăria Chişinăului pentru că ei dispun de un azil. Însă, legislaţia prevede că persoanele trebuie să fie domiciliate în perimetrul localităţii respective pentru a beneficia de acest fel de servici. Din păcate, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale nu dispune de un azil şi nu există un cadru juridic care ar oferi persoanelor care fug din calea represiunilor regimului de la Tiraspol în partea dreaptă a Nistrului, de a li se oferi anumite garanţii sociale suplimentare. Pregătim o lege în acest sens ca să poată statul asigura aceşti cetăţeni care vin partea stângă a Nistrului. Noi ne-am gândit la diferite posibilităţi pentru a evita astfel de situaţii pe viitor, inclusiv construcţia unui azil, reabilitarea unui azil din fonduri internaţionale pentru ca numărul acestor oameni se poate multiplica.

Potrivit Biroului Politici de Reintegrare, în prezent, circa 3 000 de persoane sunt încarcerate ilegal în pușcăriile din stânga Nistrului. Mai mult, odată cu declanșarea agresiunii militare ruse în Ucraina, situația s-a agravat. 

PAVEL CAZACU, avocat, Promo-LEX: Cel mai important moment a fost adoptarea așa-numitei legi Gurețki. Noi o numim Gurețki pentru că e în cinstea pretinsului procuror al regiunii transnistrene. A fost modificat Codul penal local al regiunii transnistrene care presupune că este interzisă și se sancționează orice adresare, sesizare, plângere adresată autorităților străine, organelor de drept străine. Evident, se referă și la autoritățile Republicii Moldova, inclusiv la instituțiile internaționale, cum este Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

OLEG SEREBRIAN, vicepremier pentru Reintegrare: Pentru noi este foarte important anume astfel de așa-zise legi să le eliminăm, să convingem, în primul rând, partenerii noştri care ne ajută în procesul de negocieri să facă presiuni asupra Tiraspolului ca să-şi revadă poziţia în acest sens. 2022-2023 au fost anii cu cel mai mare număr de persoane reţinute, condamnate ilegal pe motive politice, pentru exprimarea opiniei, întâi de toate, critica adusă prezenţei militare ruse. După numărul de deţinuţi, regiunea transnistreană depăşeşte orice stat din Europa, chiar şi Federaţia Rusă sau Belarus, care nu sunt cele mai tolerante, tandre regimuri cu cetăţenii lor. Pentru noi, indiferent de crimele comise sau ceea ce li se invocă acestor oameni, ei sunt deţinuţi ilegal. 

 

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.