Avocații refugiaților ucraineni la frontieră

Fugind din calea războiului, refugiații ucraineni au avut nevoie, pe lângă ajutor umanitar și psihologic, de asistență juridică. Mulți dintre ei, în mare parte femei și copii, nu aveau actele necesare pentru a traversa frontiera. În ajutor le-au venit juriștii Centrului de Drept al Avocaților.

TATIANA CHEBAC, avocată, Centrul de Drept al Avocaților: Erau foarte mulți copii care veneau doar cu certificate de naștere, nu puteau trece frontiera. Erau foarte multe persoane fără documente sau persoane din Uniunea Sovietică care nu au ieșit niciodată din țară. Tot ce aveau: certificat de naștere sau pașaportul din Uniunea Sovietică. Noi nu putem înapoi să-i trimitem. Acolo e război. Noi nu avem dreptul să-i trimitem înapoi. Noi trebuie la toți să le dăm acces pe teritoriu.

Din prima zi de război, împreună cu organizația în care lucrez, am fost prezenți la acest punct de trecere al frontierei. 24 februarie [2022] este ziua care, pot să spun, mi-a schimbat viața. Eu mereu doream să lucrez în misiuni internaționale, în crizele de refugiați prin Siria, Yemen. Niciodată nu m-am așteptat că, de fapt, criza asta de refugiați va veni la noi la frontieră.  

Într-o perioadă foarte scurtă, Palanca mi-a devenit ca a doua casă. M-am ocupat cu monitorizarea frontierei pentru că ONG-ul de 25 de ani prestează servicii refugiaților care sunt în Moldova, servicii juridice: să informăm persoanele despre drepturile lor, dacă pot solicita azil, să-i informăm ce servicii pot beneficia, ce organizații prestează anumite servicii, să le facem contact cu acele organizații. Dar în primele zile de război tu nu puteai să vezi oamenii aceea, sute, mii de oameni care stau în rând și să le prestezi doar servicii juridice, când ei au nevoie de pături, pampers, încălțăminte, lor le este frig, ei vor la toaletă, ei se tem, plâng. 

Noi căutam cumva acea lacună în legislație ca ei să poată intra pe teritoriu. Legislația noastră este foarte bună, dar nimeni nu s-a așteptat la așa o criză și, evident, în prima zi și în prima noapte, când Comisia Situații Excepționale încă nu a început să facă derogări de la lege, noi eram, pur și simplu, în șoc pentru că erau foarte mulți copii care veneau doar cu certificate de naștere, nu puteau trece frontiera. Ei intrau prin procedura de azil. 

Aici parcă erai pe front. Oamenii ieșeau din război, treceau frontiera, erau disperați, se temeau că și aici vor fi bombardamente. Ne sunau și ne întrebau „Vă rog, asigurați-ne că nu vom fi bombardați cât stăm în rând”. Ei stăteau în rând zile întregi în mașini, cu copii. 

Eu țin minte, pur și simplu, un bebeluș de patru zile, părinții – cetățeni americani, el s-a născut în Ucraina. Nu au reușit să obțină nimic din maternitate. Lui i-a dat un fel de extras pe care nici nu scria numele lui. Noi ne stricam, pur și simplu, creierii – cum să trec copilul acesta să intre?  

Sau veneau vietnamezi cu poze la documente. Ei nici nu aveau documente. Pe ce temei juridic Poliția de Frontieră să-i dea acces? Evident că nu poți să-i dai acces. Și tot, prin cererea de azil, se completa cererea de azil. Noi am avut bătături de la scrisul cererilor. Noi așa de multe am scris. Într-o noapte am scris câteva sute de cereri de azil, în prima noapte de război. Eu știu că în primele zile de război, pe zi, erau în jur de 14.000 de refugiați cel mai mult, care veneau prin Palanca. 

Cortul nr. 8 era cortul meu, unde eu am dormit. Cumva eu am avut norocul să dorm aici doar o noapte și pe urmă am spus că e foarte frig și nu. Dar colegii au trăit aici luni întregi în aceste corturi. Am avut mâinile în răni din cauza la friguri, fața în răni. Am trăit aici trei săptămâni. Era o adrenalină permanentă și, evident, în acel timp, tu nu te gândești la sănătatea ta mintală. Eu am avut o cădere. O doamnă, numai a traversat hotarul, era cu doi copii și cu un cățel și așa de tare a început să mă zguduie, deci, pur și simplu, m-a apucat de guler și a început să mă zguduie. Ea plângea și îmi spunea: „Spuneți-mi, vă rog, că aici nu se împușcă! Spuneți-mi, vă rog, că aici nu se împușcă!”. Deci ea vroia ca eu să-i validez faptul că ea este în siguranță.

Tu înțelegi că viața continuă. Că există viață după război. În tot epicentrul acesta de evenimente, aici era viață. Aici am avut și nașteri, și morți. Au fost fel de fel de evenimente. Noi am văzut oameni care, pur și simplu, și-au strâns toată viața în două cutiuțe și au plecat. Pentru dânșii, acolo, niciodată nu o să mai fie mâine, poimâine sau ceva. Pentru dânșii există acum și aici. Și cred că asta-i, așa banal, dar da, există doar acum și aici. 

Acest subiect a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul materialului video aparține Cu Sens și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.