„Știam că trebuie să fim acolo”

300 de tone de ajutoare umanitare și peste un milion de porții de mâncare caldă au ajuns la refugiații din ucraina, grație donațiilor din partea cetățenilor moldoveni care nu au rămas indiferenți și au empatizat cu suferința vecinilor noștri ucraineni. Donațiile au fost colectate de A.O. „Ajută un om”, condusă de Doina Cernavca. 

DOINA CERNAVCA, directoare executivă, A.O. „Ajută un om”: Am pus pe paginile noastre de Facebook: oameni buni noi deschidem porțile la sediul nostru, la #CasaBună. Vă rugăm să aduceți lucruri de primă necesitate: haine, încălțăminte, produse de igienă, scutece, lapte praf și mâncare uscată. Ceea ce a urmat a fost o nebunie. Noi am rămas șocați de miile de oameni care au venit la noi la #CasaBună cu ajutor umanitar. 

Primele ajutoate au venit în data de 24 februarie, chiar în prima zi. Am primit primele patru pungi, seara. Noi nu am avut timp să gândim strategii, să facem planuri. Inițial când am deschis porțile și oamenii au început să aducă și fluxul tot creștea, creștea, creștea… Oamenii veneau indiferent de oră. 

Ne sunau de la frontieră, fluxul creștea. Dacă aveți ceva puteți să ne trimiteți? Ce să vă trimitem? Orice, orice aveți. Oamenii sunt disperați, oamenii trăiesc o frică imensă și nu-și pot exprima nevoile. 

Am avut mame care au venit în pijamale și deasupra în haine groasă pentru că așa au putut să fugă în acel moment din case. Am avut copii, bebeluși, care nu mai aveau scutece, pentru că drumul din Ucraina până la noi durează și acele 3-4 scutece de rezervă pe care mama a putut să le ia repede cu ea s-au epuizat. A fost greu, a fost foarte greu. Noi am avut o perioadă în care am crezut că nu o să rezistăm, dar, totodată, a fost frumos, a fost plin de suflet, de dăruire. Noi am ajuns peste tot. Nu știu dacă există vreun centru oficial și neoficial de cazare a refugiaților unde noi nu am fost.

Din 25 februarie cred că două săptămâni noi am fost non-stop la sediu. Toți avem acasă familii, toți avem copii, dar în acel moment știam că trebuie să fim acolo. Când lucrezi trei zile la minus patru grade cât era atunci, ne curgea sânge din degete. Era atât de frig și eram cu mâinile, cu fața crăpată. Eram în trei sau patru rânduri de haine, la trei de noapte, când era minus și noi căram mâncarea din casă ca să încărcăm următoarea mașină care pleca spre un punct mai îndepărtat. Era destul de complicat.  

Perioade mai dificile cu siguranță a fost începutul, pentru că nu aveam motorină, pentru că nu aveam transport suficient. Cererile veneau de peste tot. Veneau oameni care aveau mașini mari și spuneau că: Eu am umplut rezervorul cu motorină, sunt gata să mă duc, unde trebuie să mă duc? Pentru noi asta a fost una din cele mai importante nișe de salvare. 

Din 25 februarie până aproape de mijlocul lunii mai sau spre sfârșitul lunii mai [2022], în cifre suntem cu peste trei sute de tone de ajutor umanitar. Din 9 martie [2022], datorită partenerilor noștri străini am început să distribuim mâncare caldă de trei ori pe zi. Am livrat peste un milion de porții de mâncare caldă din 9 martie până în 15 iulie [2022].

Acest război ne-a demonstrat că, cât de mici noi ca țară nu suntem, cât de greu nu ne-ar fi nouă, dar nouă ne este foarte greu și cât de imprevizibil nu ar fi viitorul nostru, noi am sărit în ajutor. Noi ne-am deschis porțile, casele și inimile și noi am dat tot ceea ce am putut să dăm celor care au avut nevoie. 

Acest subiect a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul materialului video aparține Cu Sens și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.